Accidentul a avut loc luni după-amiaza în zona Poiana Știol, zănoaga Cascada Cailor. Un turist polonez a alertat Salvamont după ce colegul său a dispărut, ceea ce l-a făcut să creadă că a alunecat și a fost prins de o avalanșă.
Dispeceratul Național Salvamont a anunțat inițial că „doi turişti polonezi au fost surpinşi de o avalanşă între varful Muscheta şi pasul Şiol din munţii Rodnei. Unul dintre el a fost îngropat parţial în zăpadă, fiind recuperat de către salvamontiştii din Borşa. Aceştia i-au acordat primele îngrijiri medicale şi au inceput transportul lui către ambulanţa trimisă pentru a-l prelua şi transporta la spital", într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Prima echipă de salvatori montani care s-a deplasat la fața locului l-a găsit pe turistul care a alunecat circa 30 de metri pe zăpadă, acesta fiind în stare de șoc și de ușoară hipotermie.
Cei doi turiști au fost coborâți apoi în siguranță la baza pârtiei Telescaun, unde au fost preluați de echipajele SAJ-SMURD. Cei doi au fost transportați la spitalul orășenesc Borșa pentru investigații.
„În jurul orelor 17, salvatori din cadrul serviciului public salvamont Borșa de la baza Știol, au fost alertați in legătură cu un accident in zona Poiana Știol, zănoaga Cascada Cailor.
Doi turiști polonezi de 29 respectiv 30 de ani, încercând să traverseze pe curba de nivel de la drumul ce leagă Poiana Știol cu Lacul Știol in zona zănoagă Cascada Căilor, unul dintre turiști a alunecat circa 30 de metri pe zăpadă, în ciuda faptului că erau echipați corespunzător. Celălalt turist, văzând că a dispărut colegul lui , a crezut inițial că este prins de avalanșă. Acesta a reușit să dea alarma la 112. Echipa de prim răspuns sa deplasat către locul accidentului, reușind să îl găsească pe turistul care a alunecat, acesta fiind în stare de șoc și de lejeră hipotermie. S-a acordat primul ajutor iar cei doi turiști au fost coborâți in siguranță la baza pârtiei Telescaun unde au fost preluați de echipajele SAJ-SMURD. Turiștii au fost transportați la spitalul orășenesc Borșa pentru investigații”, au anunțat salvatorii montani de la Salvamont Borșa.
PERICOL DE AVALANȘĂ LA MUNTE PÂNĂ MIERCURI, 3 MAI
În munții Făgăraș, Bucegi, Rodnei, Călimani-Bistriței-Ceahlău, riscul de avalanșă este major la o altitudine de cel puțin 1800 de metri până miercuri, 3 mai, ora 21.00, avertizează meteorologii.
În munții Rodnei, este pericol însemnat de avalanșă - grad 3, la peste 1800 metri, se pot astfel declanșa avalanșe de topire de dimensiuni mici sau medii, riscul fiind amplificat la supraîncărcări slabe. La altitudini mai mici de 1800 m zăpada va continua să se topească destul de accelerat. Izolat, pe pantele foarte înclinate, unde mai este zăpadă acumulată mai multă, se pot produce unele avalanșe de dimensiuni în general mici, prin alunecarea stratului foarte umed de la suprafaţă peste cel vechi şi mai stabil, riscul declanșării fiind amplificat la supraîncărcări.