Actorii Jenna Fisher, Judy Greer şi Ray Corasani vor juca şi ei în acest film inspirat din fapte reale. Distribuţia va fi completată de Paul-Mikel Williams, Max Ivutin, Bryce Gheisa, Cole Eichenberger şi William Jennings.
Această decizie de casting este similară cu principiul folosit de Clint Eastwood cu ocazia filmărilor de la "Gran Torino", un lungmetraj ce a avut o distribuţie alcătuită din actori complet necunoscuţi, cu excepţia celebrului artist american, care a fost şi regizorul peliculei.
În urma publicării în presa americană a unor articole potrivit cărora "The 15:17 to Paris" va fi următorul proiect cinematografic al lui Clint Eastwood după "Sully", un film cu mare succes de casă, cunoscutul regizor a început căutările pentru a-i găsi pe actorii care urmau să îi interpreteze pe cei trei eroi americani. Se pare că producătorii de la Hollywood şi Clint Eastwood nu s-au înţeles în privinţa distribuţiei, dar au reuşit să evite o situaţie de criză în ultimul moment şi au decis de comun acord să îi distribuie pe Anthony Sadler, Alek Skarlatos şi Spencer Stone în propriile roluri.
Potrivit unor surse, deşi cei trei vor avea roluri consistente, filmul se va concentra în partea sa de început pe copilăria celor trei eroi şi va insista asupra felului în care s-a dezvoltat prietenia dintre ei, culminând cu momentul atacului terorist care le-a transformat vieţile pentru totdeauna.
Pelicula va avea la bază romanul omonim scris de Anthony Sadler, Alek Skarlatos şi Spencer Stone. Scenariul va fi scris de Dorothy Blyskal.
Clint Eastwood va fi şi coproducător al lungmetrajului, care va fi distribuit de Warner Bros.
Noul proiect cinematografic se înscrie în universul artistic al regizorului Clint Eastwood, care a devenit în ultimii ani tot mai interesat de ecranizarea poveştilor unor eroi din viaţa reală. Celebrul cineast a procedat astfel în cazul peliculelor "American Sniper" şi "Sully", două dintre filmele lui Clint Eastwood cu cele mai mari încasări din cariera regizorului american.