"Această taxă a fost, negru pe alb, introdusă în Guvern în 2017, în cele două guverne, şi Grindeanu, şi Tudose, şi ea nu a fost implementată. Dacă era o taxă bună, dacă era o taxă care făcea bine economiei, eu sunt sigur că ea ar fi fost implementată în acel moment. Nu a fost implementată, aşa cum nu a fost implementat nici IVG (impozitul pe venit global n.red.). Au fost trei ani de zile în care aceste lucruri nu au fost implementate. Eu pornesc de la principiul: în România trebuie să încurajăm acumularea de capital - suntem o ţară în curs de dezvoltare - nu să descurajăm acumularea de capital", a afirmat Cîțu, într-o declaraţie acordată presei, potrivit Agerpres.
Premierul interimar a menţionat că aproape jumătate dintre autorităţile locale nu îşi permit plata salariilor din veniturile proprii. În acest sens, el a menţionat că autorităţile locale pot creşte taxa pe proprietate: "Sunt primării, aproape jumătate dintre ele sau autorităţi locale, care nu-şi permit să-şi plătească salariile din veniturile proprii. Multe dintre ele au o colectare a taxelor foarte proastă. Ei, acestea sunt acele autorităţi care şi cer bani de la buget. Mie nu mi se pare normal ca atunci când din propriile venituri nu poţi să-ţi plăteşti nici salariile, să vii să mai ceri bani de la buget. Haideţi să le aşezăm frumos pe toate, să spunem aşa: cine face treabă bună, primeşte bani pentru investiţii şi de la buget, dar trebuie să faci o curăţenie în aceste autorităţi locale. Dacă noi tot amânăm acest lucru, vom cere în continuare bani de la buget sau vom taxa restul societăţii pentru a susţine câteva autorităţi locale care nu îşi permit. Şi atunci pentru mine este simplu, autorităţile locale au această autoritate să crească taxele, dacă doresc, pe proprietate".
Totodată, premierul interimar a menţionat că unii primari PNL au crescut aceste taxe, pentru a creşte veniturile la buget.
"Ştiu că dintre primarii PNL, mulţi dintre ei deja au făcut-o şi au crescut aceste taxe, pentru a avea venituri la buget. Să vedem dacă şi ceilalţi au acest curaj. Până la urmă, aceste lucruri trebuie să ne uităm la ele cu curaj şi transparent, nu să le aruncăm într-un program de guvernare, să le punem acolo, facem nişte taxe şi apoi să le uităm. Ele au fost în 2017-2019, nu s-au făcut niciodată", a mai spus premierul.
Potrivit acestuia, este important să nu se realizeze creşteri de pensii şi salarii "ad-hoc", deoarece lipsa unei formule predictibile riscă să destabilizeze economia.
"Aceste venituri creşteau oricum. Şi alocaţiile creşteau, este un calendar pe care l-am prezentat şi este clar o creştere a alocaţiilor. La pensii - la fel, este un calendar comunicat de creştere a pensiilor. Am crescut deja salariul minim cu 11%. Deci lucrurile acestea deja s-au făcut. Că mai discutăm puţin, acolo, un procent, două, vom vedea, dar pentru că avem venituri mai mari la buget şi putem să facem acest lucru. Dar este important să nu aruncăm în aer stabilitatea financiară. Dacă acum noi facem iarăşi creşteri de pensii ad-hoc şi de salarii fără să fie legate de criterii de performanţă sau de o formulă transparentă, clară, care să fie folosită în timp, vom destabiliza economia şi peste un an-doi ne vom trezi iarăşi că nu putea să plătim nici pensii, nici salarii", a conchis liderul PNL.