„Viitorul în creşterea oilor sunt fermele de mari dimensiuni ca în străinătate. O oaie aduce în fiecare an încasări din lapte şi din vânzarea mieilor de aproximativ 100 euro din care rămân profit 20-30 euro", explică Alexandru Pelei (42 de ani), unul dintre primii zece proprietari de ovine din România, cu un efectiv de 4.800 de capete.
Cel mai mare proprietar de ovine din România este Dumitru Andreşoi din Hunedoara (6.700 oi), Dumitru Gavrilă din Tulcea (5.000 oi) şi Mihăiţă Caratană din Constanţa (4.900 oi).
Pe piaţa zootehnică locală o oaie se tranzacţionează pentru preţuri cuprinse între 80 şi 120 euro în funcţie de rasă. În ultimii trei ani, primii zece proprietari de ovine din România şi-au majorat cu circa 20% efectivele pe fondul majorării contractelor pentru livrarea de lapte procesatorilor, dar şi ca urmare a cererii de animale la export.
Cererea din regiune şi cea din Orientul Mijlociu i-a făcut pe proprietari să îşi direcţioneze animalele către porturi, iar România a ajuns primul exportator de ovine din UE cu încasări anuale de 150 mil. euro şi o cotă de piaţă de 50%. Economia locală deţine şi a patra „turmă" de ovine din UE, cu un total de circa 9 milioane de capete.