George Alexandru și Raul Ciprian, doi frați în vârstă de 23, respectiv 17 ani din comuna Poiana Teiului au murit pe loc într-un accident cumplit din județul Neamț. Mașina în care se aflau s-a izbit frontal de un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani din județul Suceava, care a murit și el pe loc. Cele două autovehicule, complet distruse, s-au răsturnat în două gospodării.
Din primele verificări, totul ar fi avut loc din cauza vitezei, iar unul dintre cele două autoturisme implicate nu ar fi păstrat distanța față de cealaltă mașină. Practic, cele două mașini au trecut prin garduri și prin garajul unei case, au rupt stâlpi de beton, garduri de fier, iar înăuntru pompierii au trebuit să descarcereze mai multe persoane.
Imaginile de la locul tragediei arată amploarea dezastrului. Mașinile au fost ridicate, însă bucăți din acestea au rămas încă, atât pe marginea drumului, dar și în curțile oamenilor.
În total, 7 persoane au fost implicate în accident: pe lângă cei trei tineri care au murit, alți trei au ajuns la spital, iar un tânăr de 23 de ani a refuzat transportul la spital.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.