Această expulzare de agenți ruși amintind de epoca Războiului rece, cea mai importantă după 2001, când 50 de agenți trebuiseră să părăsească teritoriul american, sancționează presupusa ingerință a Moscovei în campania electorală americană. Cu câteva luni înainte de alegeri, mai multe organizații, între care Partidul Democrat, fuseseră victime ale unor atacuri cibernetice. Dacă Rusia intenționase inițial să răspundă în același mod — așa cum este uzanța în astfel de cazuri — expulzând 35 de oficiali americani, Vladimir Putin a anunțat ulterior că se va abține să facă la fel.
Cei 35 de oficiali ruși — invitați să părăsească teritoriul american împreună cu familiile lor "în 72 de ore", așa cum precizase Barack Obama — sunt anonimi. Dar toți lucrează la Consulatul rus din San Francisco sau la Ambasada Rusiei din Washington. Nu se știe totuși dacă aceste persoane-țintă au luat parte la piratarea informatică.
Potrivit New York Times, "Casa Albă și Departamentul de Stat au stabilit numărul de 35 de persoane și apoi au cerut FBI o listă a oficialilor ruși despre care se crede că ar fi în realitate agenți ai serviciilor de informații".
Acești agenți ar lucra sub acoperire pentru serviciile de informații ruse — SVR, descendent din KGB, care răspunde pentru operațiunile sale direct președintelui rus, și GRU, omologul său militar.
New York Times, citând un fost oficial american, estimează că acești 35 de oficiali ruși reprezintă o treime din persoanele suspectate de spionaj care lucrează în ambasadele și consulatele rusești în SUA, adică aproximativ 100 de persoane. Dar numărul spionilor ruși pe teritoriul american ar fi în realitate mult mai ridicat.
La fel ca și omologii lor americani, spionii pot pretinde că sunt oameni de afaceri sau că lucrează indiferent în orice profesie, în funcție de misiunile lor. Conform New York Post, publicație conservatoare americană care citează un fost membru al serviciilor de informații, spionii ruși se aflau cu miile pe teritoriul SUA în 2010, "ceea ce bate recordurile din timpul Războiului rece".
Mai multe semne arată că spionajul între cele două puteri s-ar fi intensificat în ultimii ani, în special în epoca Putin. În 2010, zece "agenți în adormire", cetățeni bine integrați în SUA pentru misiuni de spionaj pe termen lung, au fost arestați și schimbați cu cetățeni ruși condamnați pentru spionaj în favoarea Occidentului de către Moscova. Cinci ani mai târziu, trei agenți ai serviciilor de informații rusești erau judecați pentru spionaj în SUA.
Edward Lucas, jurnalist și autor al unei cărți despre spionajul rus, afirma astfel anul trecut pentru CNN că "spionajul rus se face la o scară mai amplă decât în epoca sovietică".
New York Times precizează că această intensificare se face în ambele sensuri. Astfel, în 2013, Ryan Fogle, al treilea secretar al Departamentului politic al Ambasadei SUA la Moscova, care lucra de fapt pentru CIA, a fost arestat având asupra lui o busolă, o hartă a Moscovei și 130.000 de dolari cash.
Pentru moment, guvernul american a furnizat puține elemente care leagă spionii arestați de atacurile cibernetice din vara trecută. Expulzarea este "probabil mai simbolică decât altceva", explică Steven Hall, fost cadru al CIA, citat de New York Times.
Nu se știe câți dintre ei frecventau cele două sedii rusești a căror închidere a ordonat-o de altfel Barack Obama. Președintele american le-a descris ca veritabile cuiburi de spioni "utilizate de responsabili ruși în scopuri informative". Unul este situat în Maryland, în apropiere de Washington, iar celălalt în Long Island, în apropiere de New York.
Cele două "incinte luxoase de la malul mării", aparținând Rusiei, erau destinate diplomaților ruși pentru recreere. Dar aceștia din urmă, care jucau acolo tenis sau se plimbau pe malul piscinei, erau supravegheați încă de la sfârșitul Războiului rece de serviciile de informații americane. Complexul din New York fusese acuzat încă de Ronald Reagan în 1992 că ar fi centrul operațiunii de supraveghere electronică a activităților industriale din regiune. Consiliul municipal de la Glen Clove îi sancționase atunci pe ruși să nu mai utilizeze terenul de tenis și să nu mai aibă viniete de parcare gratuite pentru plajă. În prezent, el este descris de New York Times ca fiind cvasiabandonat. Cel de la Maryland, în schimb, este utilizat în continuare de ambasadorii ruși și de familiile lor. Ei vor trebui să se lipsească de acum înainte de el.
Sursa: agerpres.ro