Țărăncuța care l-a inspirat pe Nicolae Grigorescu și care apare pe bancnota de 10 lei se numea Rodica.
Ea a servit ca model pentru trei dintre tablourile celebrului pictor român, respectiv ”Rodica”, ”Rodica la pârâu” și ”Primăvara”.
Rodica este înfățișată de pictor ca fiind o femeie simplă, de la țară, în port popular și cu basma pe cap.
Banca Naţională a României, prin Direcţia Emisiune, Tezaur şi Casierie, este instituția care stabilește ce personalități istorice ar trebui să fie imprimate pe bancnotele românilor.
„Pe bancnota de 10 lei cu Nicolae Grigorescu apare şi ‘Rodica’, un tablou care aparține Băncii Naționale şi se află în sala de consiliu. Aici, spre exemplu, putem fi acuzați de subiectivism, dar e ceva firesc. Nu poți să faci atlasul personalităților din România pe bancnote (…) Banca Naţională are şi menirea de a promova istoria, cultura şi civilizaţia României”, explica Mugur Şteţ, fostul purtător de cuvânt al BNR pentru Adevărul.ro.