La vârsta de 100 de ani, Mihai Şora a fost prezent în pieţe, cu propria pancartă: ”Biblioteca pentru toţi nu îi publică pe hoţi”, iar la începutul lunii februarie, Mihai Şora publica şi o înregistrare de la manifestaţia din Piaţa Victoriei, în care spunea: "Să te foloseşti de întunericul nopţii ca să strecori o lege aşa, e o ticăloşie. Lumea a ieşit în stradă ca să protesteze. Locul hoţului e la puşcărie. Nu în fruntea mesei şi nu în capul ţării".
Unul dintre cele mai puternice mesaje ale filosofului faţă de modificarea codurilor penale a fost un avertisment care ar fi atentat la independenţa Justiţiei. ”Ceea ce au făcut guvernanţii în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiţie. Dacă acum pui lacăt pe independenţa Justiţiei, mâine poţi interzice circulaţia persoanelor, poţi suprima internetul, presa liberă; poţi închide graniţele, poţi trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poţi, pur şi simplu, extermina”, a scris Mihai Şora pe 1 februarie, precizând că societatea s-a întors nu în 1990, ci în 1947.
Pe parcursul săptămânilor care au urmat, Mihai Şora a susţinut protestele faţă de OUG 13 prin mesaje şi desene pe Facebook, fiind prezent în stradă. ”Rezist” a fost lozinca filosofului.
Înainte de împlinirea vârstei de 100 de ani, în septembrie 2016, Mihai Şora a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis, alături de Neagu Djuvara, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler. "Sunt foarte mişcat şi mulţumesc din tot sufletul pentru această decoraţie pe care o primesc ca pe o mare onoare ce mi se acordă. Nu ştiu în ce măsură o merit, dar oricum sunt recunoscător", a afirmat atunci filosoful.
La gala Romanian PR Award, în noiembrie 2016, Mihai Şora a primit premiul ”Comunicator of the Year”, diplomă despre care spunea că l-a surprins, el considerându-se ”Tăcerea însăşi”.
Foarte activ în mediul online, Mihai Şora împărtăşea experienţele şi întâmplările cotidiene, dar şi versuri şi cugetări. Pagina sa de Facebook era urmărită de peste peste 60.500 de fani.
La împliniera unui secol de viaţ, Mihai Şora s-a arătat ”copleşit” de mesajele prietenilor. ”Dragi copii, atât sunt în stare să scriu, la această oră, văzând tot ce mi-aţi trimis aici şi prin alte locuri. Îmi voi rezerva câteva zile de linişte, după ce trece şi sărbătoarea de mâine, să pot citi, în tihnă şi cu atenţie, răvaşele dumneavoastră. Sunt, da, copleşit. Vă mulţumesc din suflet, cu toată energia de care dispun în clipa de faţă. Dacă e luni, începem un secol nou!”, au fost cuvintele scriitorului.
”A fost şi rămâne un spirit nobil, un model de vivism democratic. A studiat în Franţa, împreună cu regretata Mariana Şora, a scris după război o carte mult pretuită, apărută la Gallimard. În opera sa filosofică se întâlnesc existenţialismul cu fenomenologia într-o sinteză creatoare de maximă originalitate (menţionez aici excelentele contribuţii exegetice ale lui Aurelian Crăiuţu). A participat la Rezistenţa anti-nazistă din Franţa. Soţii Şora au revenit în România în plin Război Rece, au traversat cu demnitate glaciaţiunea stalinistă. Au luptat pentru deschidere intelectuală, ea prin traduceri, prefeţe, cărţi, el prin opera de redactor şi de animator al sufletelor celor tineri. Îi datorăm, între altele “Biblioteca pentru toţi”, una din acelea oaze din pustiul cultural pe care voiau să-l eternizeze politrucii stalinişti”, a scris, în noiembrie 2015, Vladimir Tismăneanu pentru contributors.ro.
După Revoluţia din 1989, Mihai Şora a fost unul dintre cei care au pus bazele Grupului pentru Dialog Social.
”A fost numit ministru al Educaţiei, l-a avut ca adjunct pe remarcabilul istoric al literaturii româneşti, profesorul Paul Cornea. L-am întâlnit atunci în biroul său de la minister, acelaşi om modest şi înţelept, calm şi în egală măsură intransigent. Mi-a spus (şi l-am citat în articolul meu “Between Revolutions”, apărut în aprilie 1990 în săptămânalul “The New Republic”), că problema României este absenţa unei viziuni comune despre binele public. Problema nu s-a atenuat, aş zice chiar că s-a agravat”, a mai notat scriitorul în acelaşi articol.
”A fost solidar cu Piaţa Universităţii, a condamnat, printr-un comunicat memorabil, barbaria declanşată de Ion Iliescu, Petre Roman şi complicii lor în ceea ce a fost mineriada din 13-15 iunie. A demisionat în semn de protest. Este un moralist din tradiţia căreia i-au aparţinut Albert Camus, N. Steinhardt, Jan Patočka, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Matei Călinescu. La întrebarea repetată obsesiv de-a lungul anilor, de ce nu avem şi noi un Václav Havel, răspund aici cu convingerea că spun adevărul: îl avem şi el se numeşte Mihai Şora (...) Vă mulţumim pentru tot, domnule Şora!”, sunt cuvintele lui Vladimir Tismăneanu.
Mihai Şora, eseist şi filosof, s-a născut la 7 noiembrie 1916, la Timişoara, în familia preotului ortodox, Melentie Şora.
”M-am născut în credinţă, fiind băiat de preot ortodox din Ardeal. În perioada pubertăţii şi a adolescenţei, am trecut şi eu, ca şi alţii, printr-o perioadă de bravură şi de revizuire completă a valorilor moştenite. Această perioadă s-a făcut simţită mai ales în relaţiile mele cu tata, printr-o agresivitate negativistă în raport cu valorile stabilite de el. Dar tata, un om foarte înţelept, m-a lăsat să mă lămuresc singur, nu a încercat să-mi impună ceva”, declara filosoful într-un interviu, în 2008, pentru Formula AS.
A urmat cursurile Liceului ”Constantin Diancovici-Loga” din Timişoara, pe care l-a absolvit în 1934.
A urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934-1938), unde i-a avut ca profesori pe Nae lonescu, Mircea Vulcănescu şi Mircea Eliade.
”La cursurile lui (Nae Ionescu, n.r) de logică nu prea vorbea despre Dumnezeu. El discuta problemele teologice în presă. Dar într-un fel, m-a influenţat. Eu am venit pentru el la facultate în Bucureşti; puteam foarte bine să mă duc la Cluj. Sigur, mai erau şi alte persoane care îmi suscitau interesul, printre care Mircea Eliade. La diferenţa de vârstă care era între mine şi Eliade, el reprezenta un model, care la rândul său îl avusese drept model pe Nae lonescu, pe care şi eu îl voisem cândva model”, a mărturisit Mihai Şora în interviul acordat Formula AS.
Între 1939 şi 1948, a locuit în Franţa şi a fost cercetător la "Centre National de la Recherche Scientifîque" din Paris, din 1946 până în august 1948. A debutat cu volumul ”Du dialogue interieur/ Despre dialogul interior”, la Gallimard, în 1947.
După revenirea în ţară, din toamna anului 1948, până în decembrie 1950, a fost referent de specialitate III, la Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul Serviciului de presă. În decembrie 1950 a fost ”eliberat din funcţie” pentru ”origine socială nesănătoasă”.
În perioada ianuarie 1951- mai 1954 a fost angajat la Editura în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (IRRCS), la redacţia publicaţiilor literare.
Din iunie 1954 până în toamna anului 1957 a fost redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA).
A fost numit apoi, director al producţiei editoriale, în cadrul Direcţiei Generale a Editurilor, funcţie pe care a îndeplinit-o până în primăvara anului 1959.
Ca redactor-şef al ESPLA (compartimentul ”Moştenirea literară”), a iniţiat multiple proiecte editoriale, între care a regândit din temelii colecţia ”Biblioteca pentru toţi'”(BPT). Mihai Şora a înfiinţat colecţiile ”Scriitori români” şi seria de opere complete a scriitorilor Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.
În perioada noiembrie 1969-mai 1970 a fost redactor la Editura Enciclopedică, după care, până în vara anului 1977, a îndeplinit, în cadrul Ministerului Învăţământului, funcţia de director al bibliotecilor de învăţământ.
A fost ministru al Învăţământului, în primul guvern democratic provizoriu, o lună. A demisionat din guvern după ce a protestat public faţă de mineriada din 13-15 iunie 1990.
A fost membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS), de la înfiinţarea acestuia, din 30 decembrie 1989, dar şi membru fondator al ”Solidarităţii universitare” şi al Asociaţiei ”România viitoare” şi al ”Alianţei Civice”, al cărui preşedinte a fost între 1990-1991. În mai 1992 a devenit membru al Partidului Alianţei Civice (PAC). A fost ales vicepreşedinte al Partidului Alianţei Civice (1992-1993) şi preşedinte al Curţii de onoare şi demnităţi a PAC.
Mihai Şora a publicat ”Sarea pământului” (1978, 2006), ”A fi, a face, a avea” (1985, 2006), ”Eu şi tu şi el şi ea... sau dialogul generalizat” (1990, 2007), ”Despre dialogul interior” (1995), ”Firul ierbii” (1998), ”Filosoficale. Filosofia ca viaţă” şi ”Câteva crochiuri şi evocări” (2000), ”Mai avem un viitor? România la început de mileniu” (în dialog cu Sorin Antohi, 2001), ”Locuri comune” (2004), ”Clipa şi timpul” (2005), ”Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005, 2006 - ediţie revăzută şi adăugită).
Mihai Şora este autorul a numeroase articole şi studii publicate în reviste social-culturale. A tradus din Jean-Jacques Rousseau, ”Visările unui hoinar sălbatic”, şi din Jean-Paul Sartre - ”Cu uşile închise”.
A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumele ”Sarea pământului” din 1978 şi ”Firul ierbii” (1998). În decembrie 2008 a primit Premiul de Excelenţă al revistei Viaţa Românească.
În 2008, vorbea despre “marea trecere” şi spunea: “Sunt prin preajma ei. N-aş putea spune că o aştept. Ştiu că va veni, trag nădejde să nu mă îmbolnăvesc grav şi să o aştept ca pe o salvare. Dar nu mă gândesc la ea. Am o totală încredere că totul va fi bine”.
Unul dintre mesajele sale, pe Facebook, a fost ”Dragii mei,atât a fost. Mă veţi căuta, - şi nu voi fi de găsit”.
Ultimele sale postări au fost referitoare la Ucraina.
Îm urmă cu o zi, Şora scria: ”Am desenat! – în linii cât mai simple şi inteligibile.
Mihai Şora a fost căsătorit, timp de 72 de ani, cu scriitoarea Mariana Şora. Aceasta a murit în 2011, la vârsta de 94 de ani. Din prima căsnicie, filosoful Mihai Şora are trei copii: Sanda, Andrei şi Tom. Din 2014, Mihai Şora a fost căsătorit cu poeta, eseista şi traducătoarea Luiza Palanciuc.