"Este fals. Este poporul iranian. Ei le-au creat, ei le-au declanşat, ei le-au continuat, pentru a cere condiţii mai bune de viaţă şi a pune capăt regimului teocratic în care trăiesc din 1979", a declarat Pompeo, potrivit Agerpres.
Procurorul general iranian, Mohammad Jafar Montazeri, a acuzat SUA, Israelul și Arabia Saudită că s-au aflat în spatele violențelor soldate cu cel puțin 21 de morți în majoritate manifestanți din 28 decembrie.
"Proiectul de a crea insecuritate şi tulburări în Iran a demarat în urmă cu patru ani", iar principalul arhitect al acestuia este "responsabilul CIA" pentru Iran, Michael D'Andrea, a afirmat Montazeri, citat de agenţia Isna.
"Cred că vom continua să vedem poporul iranian revoltându-se", a apreciat Pompeo, care a denunţat de asemenea "slăbiciunea" acordului asupra dosarului nuclear iranian, semnat în 2015.