"Aşa cum am promis, chiar dacă bugetul Primăriei Capitalei este diminuat din cauza unor decizii politice luate de Guvernul României, Primăria Capitalei va continuă să încurajeze natalitatea, să susţină educaţia copiilor şi să îmbunătăţească viaţă celor care fac parte din categorii sociale vulnerabile. Bucureştenii nu trebuie să suporte consecinţele unor răzbunări politice, aşa că vom face tot ce este necesar că cele şase programe, de care au beneficiat, numai anul trecut, peste 80.000 de cetăţeni, să se deruleze şi în anul 2019! Până în prezent s-au acordat stimulente financiare în valoare de peste 400 de milioane de lei", a declarat Gabriela Firea, citată într-un comunicat de presă.
Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, acordă stimulente financiare pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, pentru copiii încadraţi în grad de handicap şi pentru nou-născuţi. De asemenea, se acordă ajutor social comunitar pentru familia monoparentală, sprijin financiar pentru femeile gravide din Bucureşti şi bani pentru prevenirea abandonului şcolar.
În ceea ce priveşte stimulentul financiar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, în cuantum de 500 lei/lună, Primăria Capitalei anunţă că există 45.567 de beneficiari care încasează lunar stimulentul, suma plătită ridicându-se la 273.109.500 lei.
În ceea ce priveşte stimulentul financiar pentru copiii încadraţi în grad de handicap, de 1.000 lei/lună, Primăria precizează că există 5.121 de beneficiari/ lună, suma plătită îână în prezent fiind de 61.976.000 lei.
De asemenea, s-a acordat stimulentul financiar pentru nou-născuţi, în valoare de 2.500 lei net/nou-născut, unui număr de 20.657 de persoane, suma plătită fiind de 51.642.500 lei.
Ajutorul pentru familia monoparentală s-a acordat unui număr de 83 de beneficiari lunar, suma plătită fiind de 267.800 lei.
Primăria Capitalei precizează că ajutorul lunar pentru familia monoparentală se acordă diferenţiat, în funcţie de numărul de copii şi venit.
Astfel, pentru familia monoparentală, al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 200 lei inclusiv, se acordă stimulent după cum urmează: 300 lei pentru familia cu un copil, 600 lei pentru familia cu 2 copii, 900 lei pentru familia cu 3 copii şi 1200 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii.
În plus, pentru familia monoparentală al cărei venit net mediu lunar pe membru de familie se situează peste 201 lei şi până la 530 lei inclusiv, se acordă ajutor financiar astfel: 200 lei pentru familia cu un copil, 400 lei pentru familia cu 2 copii, 600 lei pentru familia cu 3 copii şi 800 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii.
Programul voucher Materna - sprijin financiar pentru femeile gravide din Bucureşti – a avut 12.792 de beneficiari, fiind plătită, în total, suma de 19.453.000 lei.
De asemenea, în ceea ce priveşte sprijinul financiar pentru prevenirea abandonului şcolar sunt 452 de beneficiari, suma plătit ridicându-se la 269.679,59 lei.
Beneficiarii sprijinului financiar pentru prevenirea abandonului şcolar în Municipiul Bucureşti sunt părinţii/părintele/reprezentanţii legali ai copiilor cu vârstă cuprinsă între 6 şi 14 ani, încadraţi într-o formă de învăţământ publică sau privată, cu domiciliul stabil în Bucureşti de cel puţin 6 luni sau reşedinţa de cel puţin 6 luni pe rază administrativ-teritorială a Municipiului Bucureşti, la dată depunerii cererii.