Cheltuielile militare au scăzut în lume în 2013, în special în urma reducerilor bugetare în domeniul apărării din partea ţărilor occidentale, mai ales din partea SUA, potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI), dar au crescut în Rusia şi China, relatează AFP.
În 2012, cheltuielile au scăzut, pentru prima oară din 1998, cu 0,4 la sută, dar declinul s-a accelarat, ajungând la 1,9 la sută, potrivit calculelor din raportul Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm.
Cu toate acestea, "creşterea cheltuielilor militare în ţările emergente şi în curs de dezvoltare continuă fără încetare", a subliniat, într-un comunicat, Sam Perlo-Freeman, director al programului SIPRI pentru bugete militare.
"Deşi în anumite cazuri, aceasta este consecinţa firească a creşterii economice sau un răspuns la nevoile reale de securitate, în alte cazuri reprezintă o alocare a veniturilor obţinute din exploatarea resurselor naturale, fenomen observat în special la regimurile autocratice sau în apariţia unor curse regionale de înarmare", a adăugat expertul.
Potrivit raportului SIPRI, cheltuielile militare se ridică la 1.250 de miliarde de euro la nivel mondial, în 2013.
Statele Unite au în continuare cel mai ridicat buget pentru apărare, deşi o scădere de 7,8 la sută a avut loc odată cu încheierea operaţiunilor militare din Irak şi începutul retragerii din Afganistan, dar şi a reducerilor bugetare adoptate automat de Congres în 2011.
În schimb, China, Rusia şi Arabia Saudită se numără printre cele 23 de ţări care şi-au dublat bugetul pentru apărare faţă de nivelul din 2004.
Astfel, Beijingul a cheltuit cu 7,4 la sută mai mult în 2013, iar diferendele teritoriale cu China au determinat unele dintre ţările vecine să crească bugetele pentru apărare.
"Îngrijorările Japoniei în legătură cu puterea militară crescândă a Chinei, la care se adaugă politica naţionalistă a Guvernului nipon, au determinat Tokyo să renunţe treptat la tradiţionalele cheltuieli reduse pentru armată", a explicat Perlo-Freeman.
De altfel, în Asia s-a înregistrat o creştere semnificativă a cheltuielilor militare, în special în perspectiva retragerii soldaţilor din Afganistan, programată pentru sfârşitul lui 2014.
În Europa, Franţa face o notă distinctă, în condiţiile în care, pe fondul unei creşteri economice reduse, Parisul nu a scăzut bugetul pentru armată, iar cheltuielile militare s-au diminuat cu doar 4 la sută, în comparaţie cu 2008.
În Orientul Mijlociu, bugetele militare au crescut cu 4 la sută în 2013. SIPRI menţionează însă că datele trebuie privite cu rezervă, în condiţiile în care nu sunt date disponibile în legătură cu Emiratele Arabe Unite, Iran, Qatar şi Siria.
Arabia Saudită a depăşit însă în 2013 atât Franţa, aflată pe locul cinci, cât şi Marea Britanie, potrivit SIPRI, care explică creşterea cu 14 la sută a cheltuielilor pentru apărare prin temerile privind tensiunile cu Iranul şi eventuale revolte pe plan intern.
În ceea ce priveşte Africa, cheltuielile militare au crescut cu 8,3 la sută, în special în ţări precum Algeria şi Angola, mari producători petrolieri.