Chiar ministrul Trasporturilor, Lucian Sova, a declarat ca a accelerat procesul de executare a companiei pentru ca, in cazul in care aceasta ar intra intr-adevar in insolventa, sa nu traga dupa sine si CFR SA.
La acest moment, viitorul CFR Marfa depinde de o decizie a Comisiei Europene, care ar putea obliga compania sa dea inapoi la stat circa 360 de milioane de euro. Chiar daca pana acum CE n-a spus clar ca va cere acest lucru, ministrul Sova sustine ca sursele sale ii indica o decizie nefavorabila pentru CFR Marfa.
In replica, mecanicii de locomotiva ii cer lui Sova sa-si faca bagajul si sa lase conducerea Ministerului Transporturilor cuiva care poate salva CFR Marfa de la disparitie.
Intr-un interviu acordat Agerpres, ministrul Transporturilor a declarat ca ceea ce se intampla acum la CFR Marfa nu i se pare moral, dar este, cu siguanta, legal.
Sova se referea la faptul ca societatile de stat in care actionar unic e ministerul pe care il conduce au ajuns sa se execute silit, riscand sa se scoata de pe piata. Mai exact, CFR SA executa silit CFR Marfa, in incercarea de a recupera de la aceasta o datorie de peste 800.000 de lei.
Povestea dificultatilor financiare ale CFR Marfa nu sunt noi, noteaza ziare.com. Ca sa circule pe calea ferata, aceasta societate trebuie sa plateasca o taxa catre CFR SA. Problema este ca unii dintre clientii importanti ai CFR Marfa, printre care Oltchim si Compania Nationala a Sarii, nu si-au platit la timp facturile de transport. Fara incasari suficiente, nici CFR Marfa n-a putut plati la timp datoria catre CFR SA.
In acest fel, putin cate putin, pe fondul unei administrari dezastroase, in ultimii patru ani si jumatate s-a ajuns ca CFR Marfa sa datoreze catre CFR SA peste 800.000 de lei.
Din cand in cand, CFR Marfa a avut nevoie sa vanda vagoane pentru a plati salarii si a acoperi alte cheltuieli. Din informatiile Ziare.com, aceasta valorificare s-a facut prost, de-a valma, asa ca multe vagoane bune si scumpe au fost date la fier vechi. Le-au luat, probabil, la pret de nimic, alti operatori, care le-au folosit in castig.
Vazand ca nu reuseste sa isi recupereze datoriile, CFR SA a trecut de curand la executari masive. Mai exact, potrivit liderului Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, Iulica Mantescu, CFR SA a scos la licitatie un sediu secundar al CFR Marfa din Bucuresti, de pe strada Turdei, un sediu principal al CFR IRLU (companie detinuta de CFR Marfa care se ocupa cu reparatii de vagoane) si sediul Rofesped (casa de expeditii a CFR Marfa).
"In primul rand, CFR Marfa a contestat evaluarile, considerand ca bunurile au fost subevaluate. Apoi, a contestat executarea la Tribunalul Bucuresti si a obtinut o suspendare a executarii, pana la solutionarea contestatiei. Vom vedea daca si in aceste conditii executarile programate pentru 4 si 5 iulie vor continua. Daca da, e clar ca vanzarea pe bucati a CFR Marfa a inceput", a declarat, pentru Ziare.com, Iulica Mantescu.