Peste 40 de milioane de persoane erau infectate cu HIV la nivel mondial în anul 2017. Dintre acestea, 21,7 milioane urmau un tratament cu medicamente antiretrovirale. Cercetătorii au efectuat un studiu pe 1.000 de cupluri din Europa, în care unul dintre parteneri era seropozitiv și urma tratament cu antiretrovirale.
S-a constatat că virusul a fost suprimat prin tratament și persoanele sănătoase nu au fost infectate, chiar dacă au făcut sex fără să folosească prezervativul. Doar 15 persoane au fost infectate, dar asta pentru că au întreținut relații sexuale cu alți parteneri seropozitivi, care nu se aflau sub tratament.
"Nu este ușor ca oamenii să își facă testul HIV sau să aibă acces la tratament. În aceste condiții, teama, stigmatizarea și homofobia compromit tratamentul anti-HIV. Diagnosticarea infecției cu HIV este dificilă în stadiile incipiente, când transmiterea este foarte eficientă. Această limitare compromite tratamentul ca strategie de prevenție", a declarat Myron S. Cohen, de la UNC Institute for Global Health and Infectious Diseases, din Chapel Hill, Carolina de Nord.
Ar putea fi acesta tratamentul împotriva SIDA?
Descoperirea cercetătorilor poate duce, în timp la eradicarea SIDA. Pentru asta este nevoie ca toate persoanele care în acest moment sunt infectate cu HIV să primească tratamentul cu medicamente antiretrovirale, pentru ca virusul să fie suprimat.
"Este fantastic! Problema este aproape rezolvată. Descoperirea noastră arată că riscul de transmitere a virusului HIV de la bărbații gay care au primit tratament antiretroviral este zero. Aceasta poate pune capăt transmiterii virusului și stigmatizării persoanelor care sunt infectate. Acum trebuie să ne concentrăm pe facilitarea accesului celor care poartă virusul la testare și tratament eficient", a declarat prof. Alison Rodgers, de la University College London.
Pentru ca SIDA să fie eradicată este nevoie de o strategie solidă și de implicarea guvernelor lumii, alături de organizațiile de sănătate.