Ceaiul de lavandă
Este un bun calmant natural, reduce tensiunea, relaxează, stimulează tonusul psihic și combate durerile de cap și migrenele.
Ceaiul din scoarță de salcie
Are efect analgezic, antiinflamator și sedativ ușor. Este un calmant natural pe bază de acid salicilic care se folosește și pentru fabricarea aspirinei.
Cum se prepară: 2 lingurițe de scoarță pisată se înfuzează 15 minute într-o cană cu apă clocotită, se pot bea 3 căni pe zi.
Ceaiul de mușețel
Este un ceai recomandat frecvent pentru durerile de cap. Ceaiul de musetel are efect antiinflamator și analgezic, alungă febra și relaxează organismul.
Cum se prepară: 1 linguriță de plată uscată la 250 ml de apă clocotită, se infuzează timp de 5 minute și se consumă îndulcit cu miere, se beau 2 – 3 căni pe zi.
Plantele aromatice pe care TREBUIE sa le ai în ghivece, inclusiv iarna. Iată de ce
Ceaiul de ghimbir
Are efect vasodilatator, relaxant, tonic și antialgic, antiinflamator și hipotensiv. Ceaiul de ghimbir este recomandat în gripe și răceli, pentru stimularea tonusului general, pentru hidratare și digestie.
Cum se prepară: 2 linguriță de plantă la 250 ml de apă clocotită, se lasă la infuzat timp de 10 minute și se consumă cu miere și lămâie.
Ceaiul de mentă
Menta are numeroase beneficii pentru organism, are efect vasodilatator, hipotensiv, calmant, antiinflamator, ușor sedativ, relaxant și tonic. Este unul dintre cele mai populare și aromate ceaiuri pentru durerile de cap.
Cum se prepară: 2 lingurițe de plantă se lasă la infuzat în 250 ml de apă clocotită, se așteaptă 10 minute și se consumă îndulcită cu miere sau zahăr brun. Se pot bea 2 – 3 căni pe zi.
Ceaiul de sunătoare
Recomandat în special pentru sistemul hepato-biliar, ceaiul de sunătoare este foarte bun și pentru durerile de cap. El are efect calmant, antispastic, antiinflamator și analgezic.
Cum se prepară: 2 lingurițe de plantă uscată se pun într-o cană cu apă clocotită, se lasă la infuzat 5 – 10 minute și se consumă de două, trei ori pe zi.