Mai mulţi protestatari s-au adunat pentru a susţine un candidat parlamentar care a fost descalificat după ce a fost acuzat că ar avea legături cu un grup care se ocupă cu trafic ilegal de arme.
Alte opt persoane au fost rănite, iar până la momentul actual nicio grupare nu a revendicat atacul.
Attaullah Khogyani, un purtător de cuvânt al guvernatorului din regiune, a informat că incidentul a avut loc în timpul protestelor.
"Le-am cerut protestatarilor să oprească manifestările deoarece ar putea fi vizaţi de militanţi, însă aceştia au ignora mesajul", a declarat acesta.
Printre victime se numără un ofiţer de poliţie.
Marţi, insurgenţii talibani au lansat mai multe rachete asupra palatului prezidenţial de la Kabul, în timp ce preşedintele afgan susţinea un discurs cu ocazia sărbătorii Eid al-Adha.