De asemenea, nu este bine ca în Vinerea Mare să se vopsească ouăle.
În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El. Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa. În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15).
Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare fetele nemăritate fac vrăji de dragoste pentru a fi cerute de nevastă. În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar mortii nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă . Scaldatul ritual. Este un simbol al curatarii trupesti si sufletesti care se face in Vinerea Mare. De asemenea, in Duminica Pastelui, credinciosii se spala cu apa in care au pus un ou rosu si un banut de argint. In noaptea Invierii Domnului, oamenii merg la Biserica, de unde iau Lumina si canta, impreuna cu preotii, “Hristos a Inviat!”.
Dupa incheierea slujbei, ei merg acasa cu lumanarile aprinse pe care le sting abia dupa ce fac semnul Crucii. Aceasta se tine in casa si este aprinsa doar la vreme de necaz. In ceea ce priveste rugaciunile folositoare in aceasta perioada, preotii sfatuiesc sa se citeasca Evangheliile. Inainte de Sfintele Sarbatori, sunt recomandate Evangheliile dupa Matei, Marcu si Luca, iar dupa aceasta perioada, cea a lui Ioan Evanghelistul. Nu in ultimul rand, trebuie amintit ca din Joia Mare si pana in Joia din Saptamana Luminata, femeile nu au voie sa spele haine. In Vinerea Mare, lumea nu este bine sa se tunda pentru ca se spune ca ar putea muri cineva apropiat din familie.