Se pare că epava vasului este pe cale de dispariție, ceea ce dacă ne gândim că se află la o adâncime de aproximativ 4000 de metri, nu e de mirare. Însă, rezultatele primele expediții din 2014 au scos la iveală faptul că epava se afla într-o stare destul de bună.
Cât despre starea în care se află acum Titanicul, oamenii de știință din spatele celei mai noi expediții la locul epavei au văzut cum bucăți din navă au au dispărut pur și simplu, luate de curenți. O parte importantă din carena navei s-a prăbușit, iar cabina căpitanului este deteriorată foarte tare.
Park Stephenson este un expert în istoria Titanicului și a clasificat gradul de deterioare ca fiind șocant. „Întreaga gaură din puncte din acea parte tribord se prăbușește, luând cu ea sălile de ceremonii, iar deteriorarea va continua să avanseze. Cada căpitanului este o imagine favorită printre entuziaștii Titanicului, iar acum a dispărut", a menționat Stephenson.
Specialiștii explică că cel mai probabil nava a început să se degradeze din cauza coroziunii provocate de sare și de bacterii care combinate cu temperaturile joase, rod mult mai repede metalul din care este construită epava.
„În viitor, epava va continua să se deterioreze, este un proces natural. Acestea sunt bacterii naturale, așa că motivul pentru care procesul ajunge să fie mai rapid ține de un grup de bacterii, o comunitate care lucrează în simbioză pentru a mânca, dacă vrei, fierul și sulful", a explicat Lori Johnson, omul de știință care crede că Titanicul va fi pierdut pentru totdeauna.