Revista americană Time a întocmit o listă a celor mai influenţi adolescenţi la nivel mondial. Editorii publicaţiei au ales vedete din lumea televiziunii şi a muzicii, tineri cu reuşite extraordinare în domenii precum ştiinţa, activismul social sau lideri de opinie ai generaţiei lor, iar utilizatorii site-ului time.com erau invitaţi, la finalul articolului, să voteze adolescentul cel mai influent, din cele 25 de propuneri publicate.
Malala Yousafzai, tânăra pakistaneză în vârstă de 17 ani care a primit anul acesta premiul Nobel pentru pace, pentru lupta sa împotriva exploatării copiilor şi tinerilor şi pentru dreptul tuturor copiilor la educaţie, şi care a devenit un simbol al acestei cauze după ce, în 2012, a fost împuşcată în cap de talibani când se întorcea de la şcoală, se numără printre adolescenţii cei mai influenţi la nivel mondial.
Alături de Malala Yousafzai se află Sasha şi Malia, fiicele în vârstă de 13, respectiv 16 ani, ale preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, ale căror prezenţe la evenimente publice sunt foarte urmărite, cântăreaţa de origine neo-zeelandeză Lorde, în vârstă de 17 ani, care a primit două premii Grammy pentru hitul său "Royals" şi a devenit o adevărată vedetă în lumea muzicii şi Rico Rodriguez, actorul în vârstă de 16 ani care joacă rolul lui Manny în serialul de comedie "O familie modernă".
De asemenea, pe lista revistei Time se mai află Jaden Smith, fiul în vârstă de 16 ani al lui Will Smith, Ciara Judge, Émer Hickey şi Sophie Healy-Thow, trei eleve din Irlanda care au luat un premiu din partea Google pentru descoperirea unei bacterii care ajută la fixarea azotului în sol crescând randamentul culturilor agricole, şi Chloë Grace Moretz, actriţa în vârstă de 17 ani care a jucat în filme precum "Câmpuri ucigaşe/ Texas Killing Fields", "Hugo" şi "500 de zile cu Summer/ (500) Days of Summer".