Fiscul a recuperat în mare parte bunurile în cazul Voiculescu, punând în executare toate prevederile din hotărârea instanţei de judecată, urmând ca guvernul să decidă destinaţia lor, a declarat preşedintele instituţiei, Gelu Ştefan Diaconu.
Întrebat care ar putea fi destinaţia imobilelor, acesta a spus că există trei variante.
"Tot ceea ce obliga decizia instanţei a fost dus la îndeplinire de organele de administrare fiscală. Prejudiciul este în mare parte recuperat, urmând a li se conferi o destinaţie imobilelor în funcţie de decizia pe care o va lua guvernul", a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ştefan Diaconu.
Întrebat ce intenţionează guvernul în cazul acestor imobile, şeful Fiscului a explicat că există mai multe variante. Una dintre ele este valorificarea prin vânzare a acestor imobile de către statul român care are calitatea de proprietar prin Administraţia Financiară a sectorului 1.
O altă variantă este conservarea bunurilor în vederea transmiterii lor altei instituţii publice în măsura în care există cerere în acest sens, pentru a le utiliza ca sedii, şi altă soluţie ar fi ca aceste bunuri să fie transmise unei instituţii specializate în deţinerea lor, cum este RAAPPS care, la rândul său, le poate vinde sau le poate închiria.
Preşedintele ANAF a estimat că guvernul va lua o decizie, cel mai probabil, la începutul anului viitor.