Instituția transmite că, potrivit legii, poate organiza în parteneriat sau în regim de prestări servicii, evenimente culturale, artistice, ştiinţifice, profesionale în spaţiile sale şi se finanţează din venituri proprii şi din alocările de bugetul de stat. Același lucru l-a transmis și Carmen Mihaiu, directorul general al Bibliotecii Naţionale, la sfârșitul săptămânii trecute.
Concertul susţinut de Delia în noaptea de Revelion la Biblioteca Naţională a stârnit un val de reacții negative. Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a trimis Corpul de Control pentru a face verificări. Recitalul artistei a avut loc Sala Atrium a Bibliotecii Naţionale.
Ministerului Culturii a început deja procedura de control la Biblioteca Naţională a României, urmând ca perioada de verificare să fie extinsă de la 16 decembrie 2019 până la 1 ianuarie 2020, iar raportul să fie încheiat în jurul datei de 15 ianuarie, a declarat, luni, ministrul Bogdan Gheorghiu.
Sală din Biblioteca Națională, VANDALIZATĂ după petrecerea de Revelion
Imaginile cu sala vandalizată la trecerea în noul an 2020 au fost postate, sâmbătă, de deputatul USR Iulian Bulai, pe pagina sa de Facebook.
Urmărește VIDEO aici!
Reacția Bibliotecii Naționale
„În urma apariției în spațiul public a unor informații conform cărora la sediul Bibliotecii Naționale a României a fost organizată, în noaptea dintre ani, o petrecere în urma căreia spațiile și mobilierul instituției au fost afectate, dorim să precizăm următoarele: În noaptea dintre ani, la sediul Bibliotecii Naționale a României a fost organizat un concert în cadrul căruia au evoluat artiști români cunoscuți în rândul publicului larg. Evenimentul s-a desfășurat în baza unui contract de prestări servicii, încheiat în conformitate cu legislația în vigoare, cu Regulamentul de organizare și funcționare al Bibliotecii și cu Ordinul de Ministru prin care au fost stabilite tarifele practicate de Bibliotecă în astfel de situații. Prin contractul de prestări-servicii, organizatorul concertului are obligaţia să asigure logistica necesară, să suporte serviciul de organizare pe toată perioada desfăşurării evenimentului, utilităţile şi 5% din valoarea biletelor vândute. Toate tarifele sunt postate pe sit-ul bibliotecii şi pot fi consultate la adresa http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Ordin%202896%2010%2009.pdf", se arată în comunicatul Bibliotecii Naționale.
Evenimentul "a avut loc în afara programului de funcționare al Bibliotecii (inclusiv amenajarea și debarasarea spațiului), la parterul și mezaninul instituției (spațiile libere), perimetrul fiind atent securizat și monitorizat pe tot parcursul evenimentului. Precizăm că spațiile alocate nu se află în proximitatea depozitelor și a sălilor de lectură. Prin urmare, evenimentul nu a afectat în niciun fel activitatea de bază a bibliotecii, programul de studiu al utilizatorilor și nici patrimoniul instituției. Biblioteca Națională a României a rămas deschisă publicului care a putut studia atât în spațiile libere, cât și în sălile de lectură inclusiv în perioada 30-31 decembrie, până la ora 18.00, în timp ce alte instituții de profil au fost complet închise în perioada sărbătorilor de iarnă", au explicat reprezentanții instituției.
Potrivit mesajului dat publicității, "la încheierea contractului, au fost luate toate măsurile necesare în vederea asigurării securității colecțiilor și a participanților la eveniment, fiind stabilite inclusiv responsabilitățile în cazul nefericit al unor eventuale pagube produse în spațiul pus la dispoziție prin contract. În ciuda imaginilor care au apărut în presă și pe rețelele de socializare (imagini surprinse după eveniment, în timp ce se făcea curățenie), menționăm că spațiul și mobilierul Bibliotecii nu au fost afectate în niciun fel în urma evenimentului sus menționat, mobilierul din filmare aparținând organizatorului. Nu a fost niciodată vorba de o vandalizare, participanții la eveniment s-au manifestat decent, iar organizatorul a asigurat debarasarea și curățenia în spațiu în cel mai scurt timp".
În același comunicat, Biblioteca Națională face noi precizări:
"În ceea ce privește oportunitatea organizării unui astfel de eveniment în cadrul Bibliotecii Naționale, în condițiile în care alte probleme ar trebui să facă obiectul preocupărilor noastre, precizăm că Legea 334/09.12.2014, articolul 12, alineatul (3) stipulează următoarele: «Biblioteca Naţională a României este instituţie publică finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional». Prin urmare, în vederea desfășurării adecvate a funcțiilor și atribuțiilor Bibliotecii Naționale prevăzute de lege, cât și în vederea îmbunătățirii serviciilor destinate publicului, în condițiile alocației bugetare insuficiente în raport cu nevoile instituționale, devine din ce în ce mai necesară obținerea de venituri proprii, cu respectarea legislației în vigoare, a regulamentelor interne și în condițiile tarifare aprobate de ordonatorul de credite. Evenimentul pus în discuție a fost organizat conform articolului 9, litera x) din Regulamentul de organizare și funcționare al Bibliotecii Naționale a României, aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2852/09.12.2014 și modificat prin Ordinul 2031/15.01.2019, care stipulează că Biblioteca Națională a României «organizează evenimente cultural-artistice, științifice și profesionale în spațiile expoziționale și în sălile de conferință în regim de prestări servicii, în condițiile tarifare aprobate de Ministerul Culturii și Identității Naționale»", arată reprezentanții bibliotecii care explică faptul că "astfel de evenimente sunt organizate și de alte instituții de cultură din țara noastră (Teatrul Național, Opera Națională, Palatele Brâncovenești, Palatul Parlamentului), precum și de instituții culturale și biblioteci din întreaga lume. Un exemplu în acest sens este cel al Bibliotecii Naționale a Austriei care organizează, în celebra Sală Augustina, nunți sau petreceri private. Acest lucru se întâmplă atât din nevoia de a apropia instituțiile de cultură de publicul larg, dar și pentru că aceste instituții au înțeles necesitatea de a-și finanța parțial activitatea și din fonduri extrabugetare, nu doar din alocația de la bugetul de stat. Evident că toate aceste evenimente sau activități au loc fără a pune în pericol funcțiile tradiționale ale biblioteciilor sau integritatea colecțiilor de documente".
"Pentru că suntem profund interesați și determinați să atragem un public din ce în ce mai diversificat către bibliotecă și mai departe către lectură, participanții la acest eveniment, chiar dacă nu au avut acces la spațiile destinate colecțiilor bibliotecii, au avut totuși șansa de a afla câte ceva din lucrurile minunate pe care le face Biblioteca Națională pentru promovarea patrimoniului cultural, prin distribuirea, în timpul evenimentului, a unor albume realizate de bibliotecă în anul 2019. Speram ca astfel să le fi trezit curiozitatea și unii dintre participanții la eveniment să ne treacă pragul și cu alte ocazii și poate chiar să devină utilizatori activi ai bibliotecii. Biblioteca Națională a României dorește să fie deschisă tuturor categoriilor de public, să atragă noi tipuri de utilizatori, în acord cu tendințele înregistrate la nivel mondial, fără a face însă rabat de la funcția sa patrimonială primordială. De-a lungul timpului, Biblioteca Națională a României a organizat evenimente culturale și profesionale de înaltă ținută: conferințe sau dezbateri științifice și profesionale, târguri de carte, expoziții și lansări ale unor albume care pun în valoare documente de patrimoniu deținute în colecțiile sale. Totodata, având în vedere poziția avantajoasă a sediului instituției noastre și spațiile libere generoase de care beneficiază, ne propunem, ca în viitorul apropiat, să devenim o instituție reper în peisajul cultural bucureștean, în același timp, acționând, la nivel național, prin demararea unor programe și campanii de stimulare a lecturii, ca principală activitate pe care trebuie s-o promoveze bibliotecile din toată țara", se arată în textul dat publicității de Biblioteca Națională a României.