Decizia a fost luată, miercuri, de magistraţii Tribunalului Dolj, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Craioveanca Irina Ina Pleșa, în vârstă de 33 ani, a fost supusă unei expertize psihiatrice de către specialiștii Institutului „Mina Minovici“, care au concluzionat că tânăra nu avea discernământ.
“Dispune internarea medicală a inculpatei Pleşa Ina Irina într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoșire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”, se arată în încheierea Tribunalului Dolj.
Tânăra a fost reţinută după ce şi-a ucis copilul de trei ani, prin sugrumare, în somn.
Aceasta le-a povestit anchetatorilor că și-a strâns copilul de gât, crezând că este un spirit malefic. Femeia era angajată a Direcției pentru Protecția Copilului Dolj, din anul 2008, și se afla în concediu de creștere a copilului, de un an, mai având alți doi copii pe lângă cel căruia i-a luat viața.