Chestiunea criptării conversațiilor și a protejării intimității utilizatorilor a fost unul dintre argumentele forte ale WhatsApp, dar potrivit lui Zdziarski, ultima versiune a aplicației păstrează urme digitale ale mesajelor chiar și după ce acestea au fost șterse, relatează digitaltrends.com, preluat de Agerpres.ro.
PROMOTIE LA eMAG, IN ACEASTA SAPTAMANA! OFERTELE POT FI CONSULTATE AICI!!!
''De fapt, singura modalitate prin care utilizatorul poate scăpa de aceste urme digitale ale conversațiilor sale este să șteargă complet aplicația'', spune Jonathan Zdziarski, care subliniază că, deși serviciul de mesagerie mobilă șterge conversațiile și nu pare că păstrează intenționat pe serverele sale dovezile mesajelor, totuși ''datele nu sunt înlăturate sau șterse din baza de date, lăsând urme care pot fi recuperate și reconstruite în forma inițială''.
Zdziarski îi îndeamnă pe utilizatori să nu intre în panică, însă este important să fie conștienți de urmele digitale pe care le lasă. El atenționează că oamenii care pot avea acces fizic la smartphone-ul unui utilizator pot face ''backup'' cu datele criptate de pe dispozitivul respectiv, iar oameni care pot avea acces fizic la calculatorul personal al utilizatorului pot copia datele respective de pe un backup existent dar necriptat sau pot decripta datele cu ajutorul unor softuri de spargere a parolelor.