"Am stabilit că obiceiul facerii semnului crucii deasupra mâncării şi băuturii, înainte de masă, are un profund sens mistic. În spatele lui este un folos practic: mâncarea este purificată efectiv instantaneu. Este un mare miracol, ce se întâmplă fizic în fiecare zi", a declarat fizicianul Angelina Malakhovskaya, potrivit ziarullumina.ro.
Malakhovskaya a studiat puterea semnului crucii timp de 10 ani, scrie libertatea.ro. Ea spune că a descoperit, în special, proprietăţile bactericide unice ale apei după ce este binecuvântată cu o rugăciune ortodoxă şi cu semnul crucii.
Oamenii de ştiinţă au studiat impactul rugăciunii "Tatăl nostru" şi al semnului crucii asupra bacteriilor patogene. Mostre de apă din diferite surse - fântâni, râuri, lacuri - au fost folosite în cercetare. Toate mostrele conţineau anumite bacterii. S-a observat că dacă se rosteşte rugăciunea domnească şi se face semnul crucii asupra apei, numărul de bacterii dăunătoare scade de şapte, zece, sute chiar mii de ori.