Ți-ai cumpărat crema minune despre care ai auzit că o să te scape de toate problemele cu care tenul tău se confruntă însă, spre uimirea ta, dimineață, acneea era tot acolo. Iar asta se întâmplă nu neapărat din cauza faptului că produsul pe care l-ai achiziționat nu era unul de bună calitate, ci fiindcă atunci când vine vorba de o îmbunătățire considerabilă a tenului, lucrurile au nevoie de timp.
Rezultatele nu vor apărea peste noapte, așa că cel mai bun ingredient cu care trebuie să te înarmezi este răbdarea. Însă, chiar dacă minunile nu se întâmplă peste noapte, pielea ta îți va mulțumi peste câțiva ani dacă acum adopți o rutină de îngrijire constantă.
Aplică o cremă cu protecție solară
Nu e o noutate, și probabil ai auzit sfatul ăsta de nenumărate ori, însă dacă vrei să amâni cât mai mult primele semne ale îmbătrânirii, e musai să îl iei în considerare. Dermatologii afirmă că o cremă cu protecție solară este cel eficient produs antiaging pe care trebuie să îl incluzi în rutina ta. Și da, am spus rutină, fiindcă nu trebuie să o aplici doar când te duci la plajă sau în zilele călduroase de vară. Folosește o cremă cu protecție solară dimineața, înainte de a aplica machiajul, iar în zilele fără soare alege un fond de ten cu SPF inclus.
Folosește retinol
Retinolul este un derivat al vitaminei A, un nutrient care este esențial pentru a menține sănătatea pielii. Pentru un ten sensibil poate fi un ingredient prea dur, însă dacă pielea ta nu are reacții adverse după ce l-ai folosit, atunci e musai să îl incluzi în rutina ta de îngrijire. De ce? Fiindcă tratează o mulțime de probleme ale pielii: acneea, petele pigmentare, ridurile și ajută la regenerarea celulelor.
Pentru un ten mai frumos peste zece ani
Mergi constant la dermatolog
Măștile sau scrub-urile făcute în casă sunt o metodă bună de a avea grijă de tenul tău, însă din când în când pielea are nevoie de o îngrijire mai profundă de atât. Uneori măștile, scrub-urile sau cremele hidratante nu reușesc să trateze toate problemele pielii, de aceea un tratament profesional te va ajuta să scapi de ele. Așa că asigură-te că de cel puțin câteva ori pe an ajungi în cabinetul unui dermatolog pentru un tratament de curățare, de hidratare sau de regenerare a pielii.
Citește continuarea pe elle.ro