Potrivit poliţiştilor vasluieni, altercaţia dintre Gheorghe Bolboceanu, tatăl unuia dintre tinerii condamnaţi pentru viol, şi localnicul din Muntenii de Sus, unde îşi are domiciliul victima, a avut loc într-o staţie de autobuz din municipiul Vaslui.
Scandalul dintre cei doi bărbaţi a izbucnit de la o datorie pe care unul dintre ei o avea faţă de celălalt.
La un moment dat, bărbatul din Muntenii de Sus l-a tăiat la un braţ pe Gheorghe Bolboceanu cu o cheie pe care o avea în mână.
Ulterior, bărbatul agresat a mers la Poliţie, unde a depus o plângere la care a ataşat şi un certificat medico-legal din care reiese că are nevoie de şapte-opt zile de îngrijiri medicale.
”În urma plângerii, s-a deschis un dosar penal, în care se desfăşoară cercetări pentru loviri sau alte violenţe”, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Vaslui, Loredana David.
Gheorghe Bolboceanu este tatăl unuia din cei şapte tineri condamnaţi pentru violarea unei eleve de 18 ani, Petrică Bolboceanu primind o pedeapsă de şapte ani de închisoare.