Meteoritul plin cu diamante care a căzut pe Pământ ar putea proveni de la primele corpuri cerești care au gravitat în jurul Soarelui, potrivit cercetătorilor. Însă, singura bogăție pe care ne-ar putea-o oferi acești meteoriți este cea a cunoașterii pentru că ei sunt mai vechi decât ți-ai închipui.
Cu alte cuvinte, acest meteorit plin cu pietre prețiose ar putea fi cheia spre cunoașterea începuturilor Sistemului nostru Solar. Bine, nici despre cel din prezent, nu știm încă totul, dar cu siguranță știm că este mult mai diferit decât cel din primii săi zece milioane de ani de existență.
La începutul formării Sistemului Solar, în jurul Soarelui gravitau așa-numitele protoplanete, corpuri cerești formate din gaze, praf și roci de mărimea Mercurului sau lui Marte și nu ți-ar fi dat impresia că unul dintre ele avea să evolueze astfel încât să susțină viața.
Cum s-au format diamantele din interiorul meteoritului
Meteoritul 2008 TC3 face parte dintr-o categorie de roci rare denumite ureilite, care reprezintă mai puţin de 1% din totalul obiectelor cereşti căzute pe Terra. Ele au adeseori o concentraţie ridicată de carbon, sub formă de grafit şi diamant.
Mai exact, cercetătorii spun că sunt un fel de fragmente ale acelor corpuri cerești primordiale care fie s-au dezintegrat pe parcurs, fie au format planetele pe care le vedem azi. Fragmentul de ureilite a căzut în Sudan, în deșertul Nubian.
Cât despre formarea diamantelor, cercetătorii spun că acestea s-ar fi format prin exercitarea unei presiuni de proporții gigantice a rocilor.
Descoperirea întăreşte teoria potrivit căreia planetele actuale ale Sistemului Solar s-au format din rămăşiţele câtorva zeci de protoplanete de talie mare, au adăugat oamenii de ştiinţă.