Traian Băsescu aminteşte că susţine cele 3 articole din Constituţie pe care, spune el, Curtea Constituţională le-a nesocotit l-a redus, astfel, pe preşedintele Klaus Iohannis la nivelul de simplu "executant" al voinţei ministrului justiţiei, deşi acesta are doar mandatul legal de a propune.
Acest lucru este profund neconstituţional şi are următoarele efecte, avertizează Traian Băsescu. În primul rând, dispare dublul control pe revocarea procurorilor de pe marile parchete. În al doilea, În deciziile sale, ministrul Justiţiei va fi supus influenţelor partidului din care provine, (...) "iar riscul revenirii la epoca Năstase este iminent." În al treilea rând, opinează fostul preşedinte, din punct de vedere al exercitării atribuţiunilor constituţionale, preşedintele ţării devine nerelevant.
După acest rechizitoriu, Traian Băsescu trage concluzia că "Iohannis nu mai are decât calea referendumului pentru a restabili şi împiedica distrugerea arhitecturii constituţionale a statului Dacă nu o va face, după mandatul său va lăsa moştenire doar Palatul Cotroceni şi, desigur, grădina frumoasă a Palatului."
Mesajul integral poate fi citit aici.