Jordan Price spune povestea demisiei sale pe platforma de blogging Medium, mesajul sau fiind preluat de Business Insider. Daca e sa ne luam dupa declaratiile barbatului, Apple nu este nici pe departe locul ideal in care sa lucrezi, scrie zf.ro.
Price se plange de programul fix si, cum acesta locuieste in San Francisco, trebuie sa faca o naveta destul de lunga pana in Coupertino, acolo unde se afla sediul gigantului IT. Astfel, barbatul apuca foarte rar sa isi vada fata. Price mai spune ca nu se astepta nici sa intalneasca aici o birocratie atat de stufoasa.
"Erau mereu ședințe, care le afectează tuturor productivitatea, dar se pare că ele erau privite drept un rău necesar pentru o companie atât de mare. Apoi șeful meu direct, care avea un obicei de a-i jigni pe cei din subordinea sa sub forma unor glume, a început să-mi adreseze insulte directe și indirecte. Mi-a reamintit că urma să-mi fie reînnoit contractul doar dacă făceam anumite lucruri", a povestit Jordan Price, adăugând că într-o zi s-a hotărât pur și simplu să-și dea demisia, la mai puțin de o lună de la angajare.
"După programul de lucru, i-am lăsat un mesaj șefului meu, în care i-am spus că este cel mai prost șef pe care l-am întâlnit în toată cariera mea și că nu mai puteam lucra pentru el, indiferent de cât de bine ar da compania Apple în CV-ul meu", a mărturisit Jordan Price.