Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că, pentru anul în curs, municipiul va avea un buget cu aproximativ 28 de milioane de lei mai mic decât cel pe 2018, care, la rândul său, a fost mai mic cu 34 de milioane de lei decât în anul precedent.
"Bugetul de venituri, în fapt, este mai mare, pentru că de la 43% a crescut la 60% pentru autorităţile locale, cel puţin în varianta de până la votul final. Obligaţiile de plată sunt şi mai mari decât această creştere de venituri, ceea ce, de fapt, va însemna o scădere reală a bugetului local, care se va reflecta în diminuarea cheltuielilor acolo unde legea ne mai permite. De regulă se duc spre listele de investiţii", a declarat primarul Mihai Chirica.
Potrivit primarului Iaşiului, bugetul trebuie echilibrat.
"Nu putem să stăm într-un buget neechilibrat. Nu ne dă voie legea. Nu o să mai abordăm cheltuieli pe care le făceam, partea de investiţii, pentru că bugetul spune foarte clar: întâi asiguri partea de funcţionare şi după aceea te duci spre cheltuielile de dezvoltare. Sigur, proiectele începute sunt prioritare, partea de educaţie rămâne prioritate de prim rang, partea de investiţii în infrastructura de sănătate probabil o să o mai lungim un timp. Luăm în calcul contractarea unui împrumut prin care să putem asigura câteva dintre proiectele importante, cum ar fi de exemplu reconsolidarea Şcolii Vasile Lupu, care nu poate să mai aştepte", a precizat primarul Mihai Chirica.