"REZIST", acesta a fost mesajul proiectat pe clădirea Guvernului, sâmbătă seara, după ce discursul şefului PSD s-a încheiat.
Mitingul PSD împotriva abuzurilor, la care Liviu Dragnea şi-a propus să aducă sute de mii de oameni, a avut loc sâmbătă și a demonstrat parțial reușita eforturilor logistice ale PSD. Muilțimea uriașă anunțată - 400.000 de oameni - nu s-a confirmat. În Piața Victoriei au ajuns însă peste 100.000 de oameni, care au înfruntat căldura și oboseala unui drum foarte lung.
Discursurile liderilor PSD nu au reușit să însuflețească mulțimea, care a început să părăsească masiv Piața, în special în timpul discursului lui Liviu Dragnea.