"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis, în parte, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. IV din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene sunt neconstituţionale", a stabilit CC.
Decizia este definitivă şi general obligatorie, şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului ministru.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis, în 11 decembrie 2014, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea OUG 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene.
CC: Sesizarea lui Băsescu în cazul restituirii imobilelor preluate abuziv, admisă în parte
