Reprezentanţii DGASPC Prahova au înaintat Judecătoriei Ploieşti un dosar "bine documentat” prin care solicită ca mama ai cărei gemeni au murit după ce au căzut de la etaj, fiind lăsaţi nesupravegheaţi, să fie decăzută din drepturile pe care le are ca părinte asupra fiului celui mare în vârstă de cinci ani.
Există date conform cărora femeia transmitea live pe Facebook, în timp ce fiul şi fiica sa în vârstă de doi ani şi două luni au căzut pe fereastră, de la etajul 10, după ce au urcat pe un corp de mobilă, în condiţiile în care nu erau supravegheaţi. În imaginile de pe reţeaua socială se vede cum femeia ascultă manele şi fumează, avându-l alături pe fiul în vârstă de cinci ani.
]n prezent, femeia este urmărită penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
”La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
Cu câteva ore înainte ca Parchetul să facă acest anunț, femeia a făcut primele declarații, povestind ce s-a întâmplat în seara tragediei.
Aceasta a recunoscut că a stat pe Facebook, pentru un live, și că gemenii se aflau singuri în cameră în seara în care s-a produs tragedia, însă spune că nu-și explică modul în care o saltea grea a ajuns în apropierea mesei de lângă geam, permițându-le celor mici să se cațere pe ea, relatează realitateadeprahova.net.
"Am făcut un live. Nu cred că am stat 10 minute. Măsuța era în colțul la geam. Copiii, da, erau singuri în cameră. Când a venit poliţia, eu am intrat în cameră, m-a trimis poliţia. «Du-te, vezi ce fac copiii». Când intru în cameră, o văd ditamai salteaua aia, nu puteam s-o ridic singură. Doar doi bărbaţi o ridicau. Că era saltea veche. Şi unde era salteaua? Era dată jos din pat. Cum puteau copiii ăştia să mute salteaua? N-aveau cum, asta nu-mi iese din cap, n-aveau cum”, a spus femeia.
Într-un live pe Facebook, prietena acesteia, Alina, care se afla și ea în locuință în momentul tragediei, a susținut că băiatul cel mare ar fi tras salteaua respectivă.