S-a întâmplat sâmbătă la amiază, când un echipaj al Ambulanţei Mediaş a plecat spre Valchid, după ce nişte vecini au anunţat evenimentul. Mama tinerei i-ar fi reproşat acesteia că ar fi stat prea mult afară, în compania prietenilor, iar sâmbătă în jurul amiezii a legat-o de un pom şi a încercat să îi taie părul. După aceea, copila a fost înţepată în zona pieptului cu un cuţit şi tăiată în zona arcadei, scrie Tribuna.
Minora a ajuns la Urgenţa Spitalului Municipal Mediaş, fiind internată în Secţia Pediatrie. Poliţişti au început o anchetă în acest caz, urmând să sesizeze şi Protecţia Copilului.
Caz tulburător la Mediaş: fată de 14 ani, legată de un copac şi înjunghiată de mamă. Care e motivul
