UPDATE: ”În continuarea cercetărilor privind decesul minorului de 4 ani, din municipiul Craiova, în urma autopsiei medico-legale s-a stabilit că decesul s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, urmare a unor plăgi muşcate, multiple, putând fi produse prin agresiune animală”, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Anchetatorii iau în calcul varianta că băiatul a fost atacat de câini fără stăpân, care l-au muşcat şi i-au produs rănile în urma cărora a decedat.
Știre inițială: Potrivit sursei citate, la ora 18,04, Secţia 6 Poliţie Craiova a fost sesizată de o femeie, de 78 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că nepotul său, Poenaru Yannis, în vârstă de 4 ani, în jurul orei 15,00 a plecat din faţa locuinţei sale, unde se juca împreună cu alţi copii şi nu a mai revenit.
După câteva ore de căutări, băieţelul a fost găsit mort pe un câmp cu vegetaţie deasă din apropierea locuinţei sale.