A început să se simtă rău după ce ar fi băut apă din fântână și s-ar fi intoxicat cu nitriți, fiind chemată ambulanța, informează Deşteptarea.ro.
„Copilul s-a internat cu cianoză și tahicardie. A băut apă din fântâna proprie, deși se știa că nu este potabilă și nu aveau voie să o consume. S-a discutat cu familia și i-a explicat că trebuie să folosească apă doar din surse autorizate sau apă îmbuteliată”, a declarat dr. Cristina Matanie, coordonator Compartiment Promovarea Sănătății, din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău. În prezent, pacientul este stabilizat și rămâne sub supravegherea medicilor.
Cazul este însă unul atipic, pentru că „boala albastră” se înregistrează, de regulă, la bebelușii cu vârste de până la un an. Acest copil are însă patru ani, dar este posibil să fi fost afectat din cauză că este subnutrit. Autoritățile locale testează acum apa din fântâni.
Apa din fântână poate fi contaminată din sol cu nitriți sau nitrați, dacă se folosesc fertilizante azotoase sau nu se respectă condițiile igienico-sanitare și de amplasare a acestora. În mediul rural, unele fântâni se găsesc în apropierea toaletelor din curte sau a grajdurilor.