Angajați ai AVPS GTS Păpușa Leaota au descoperit, în data de 9 mai, în jurul orei 2.00 noaptea, un caz de braconaj revoltător pe fondul cinegetic 20 Stoenești. Doi cerbi au fost împușcați și măcelăriți de braconieri, pentru carne, potrivit presei locale.
Personalul fondului cinegetic a alertat autoritățile competente. În urma apelului la 112 și apoi la Serviciul Arme și Muniții al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, în partea a doua a nopții specialiștii serviciului au desfășurat primele cercetări.
Din primele informații, a fost identificat și ridicat vehiculul folosit de braconieri cu urme de sânge în el. În acest moment este în desfășurare o anchetă.
În România, vânarea cerbului este interzisă fără autorizație.