Editorul politic al CNN, Chris Cillizza, scrie frecvent despre discursurile lui Donald Trump şi despre calitatea declaraţiilor preşedintelui, din punct de vedere al veridicităţii acestora.
„Nu am avut niciodată un preşedinte care să spună atât de multe neadevăruri precum Donald Trump. Sau un preşedinte care, şi după ce se demonstrează că ceea ce spune el este fals, să continue cu multă plăcere să continue şarada”, scrie Cillizza.
Publicaţia Washington Post verifică toate declaraţiile preşedintelui de când a fost instaurat în poziţie la 20 ianuarie 2017.
„În ziua 558, a făcut 4.229 de declaraţii Trumpiniene (n.red: false sau exagerate) – o creştere de 978 în doar două luni. Asta dă o medie de aproape 7,6 pe zi”, scrie Washington Post.
Editorul scrie că nu este vorba doar despre cifre, însă Trump a schimbat şi a respins toate declaraţiile care nu provin de la el.
„Doar ţineţi minte, ceea ce vedeţi şi ceea ce citiţi nu este ceea ce se întâmplă”, a spus Trump luna aceasta. „Doar rămâneţi cu noi şi nu credeţi ce vedeţi la aceşti oameni, la cei cu fake news”.
În cadrul unui eveniment de campanie din Tampa, Florida, Trump a spus: „Ştiţi, sondajele sunt false, ca orice altceva”.
Iar aceste declaraţii reprezintă o voce puternică în faţa alegătorilor. Potrivit sondajului lansat de CBS News săptămâna aceasta, 91% din votanţii lui Trump susţin că au încredere în preşedinte ca sursă de informaţii exactă, în timp ce 63% spun că familiile şi prietenii lor au încredere în Trump. Doar 11% au încredere în ceea ce Trump numeşte „presa mainstream” pentru informaţii exacte.
Editorul susţine că „problema este clară. Din ce în ce mai mulţi americani îşi iau ştirile de la o persoană care nu are apetenţă pentru fapte şi este de neegalat în istoria politicii americane. Şi orice Trump spune este amplificat – aproape în totalitate fără context sau întrebări – de Fox News, care se asigură că milioane şi milioane de oameni trăiesc într-un univers compus din <>”, scrie Cillizza.