Căţăratul pe pantele abrupte este un sport care capătă popularitate. Există din ce în ce mai multe parcuri şi zone amenajate pentru aceste activităţi, dar până acum nu s-au luat în calcul efectele negative, decât foarte puţin, scrie descopera.ro.
Ecologul Andrea Holzschuh de la Universitatea Wurzburg din Germania, care a efectuat acest studiu, a menţionat că mai există doar alte 22 de studii de acest gen, dintre care 6 sunt neutilizabile, întrucât studiile nu au comparat râpele destinate pentru căţărat cu cele rămase neatinse şi astfel nu se pot vedea efectele.
Aceste zone sunt habitatul a multor specii de plante, fungi şi animale care au găsit o cale de a se adapta la mediul acestor stânci. Particularitatea acestora este că de obicei sunt extrem de sensibile, cu un timp de refacere foarte lung.
Căţărătorii folosesc cretă care modifică pH-ul, sapă în versant pentru a avea prize mai bune şi distrug vegetaţia de la baza pantei.
În afară de alpinism, mai există o ramură a sportului, care se referă la căţăratul pe stânci de până la 3,5 metri, fără sfoară. Deseori aceşti căţărători curăţă vegetaţia de lângă rocă pentru a pune saltele în caz de accident.
Holzschuh menţionează că există căi prin care impactul poate fi diminuat, spre exemplu, atenţia la vegetaţia de la baza râpelor sau stâncilor. De asemenea, dacă o pantă este umedă şi/sau plină de vegetaţie, ar fi indicat să urmeze altă rută. În plus, pantele unde există cuiburi de păsări ar trebui complet evitate.