Predoiu a spus că cei care ies în "piață" nu sunt scoși pentru a protesta de nimeni altcineva decât de dorința lor de a se face auzite "valori precum libertate, egalitate, justiție".
"Tot ce strigă cei din piață este o zguduire în întreaga societate românească pentru că această ordonanță jignește tot ce are mai frumos, mai demn un popor, ideea de justiție, de libertate și de egalitate în fața legii. De aia sufletele românilor sunt zguduite și de aia ies în piață. Nu îi scoate nimeni în piață altcineva decât dorința lor de a se face auzite aceste valori — libertate, egalitate în fața legii, justiție, asta nu înțelege PSD, că nu înțelege natura acestor demonstrații. Din punctul meu de vedere ceea ce scriu oamenii în piață este complet întemeiat și fără îndoială că acest Guvern prin ce a făcut s-a decredibilizat complet. Nu mai are, dacă vreți, autoritate morală. Nu este suficient să ai autoritate legală, să ai autoritatea votului, trebuie să ai și o autoritate morală pentru ca poporul să te respecte iar acest guvern nu mai este respectat de către români. Nu mai este respectat nici măcar de către cei care l-au votat. Și-a pierdut pur și simplu baza de autoritate morală în fața românilor. Din punctul meu de vedere ar trebui să plece acest guvern", a afirmat liberalul.
În opinia sa, Guvernul poate oricând să abroge ordonanța de urgențăpe care a emis-o.
"Guvernul poate oricând să abroge ordonanța de urgență pe care a emis-o, are acest drept, poate să o facă. (...) Guvernul este autoritate administrativă și o autoritate administrativă emite acte administrative. Chiar și un act cu caracter legislativ îmbracă și forma unui act administrativ atunci când este emis de guvern care, repet, este autoritate administrativă. De aceea noi putem să vorbim și de o revocare a acestui act administrativ care ar avea și un mare avantaj că scutește complet discuție de efectele retroactive ale actului. Prin urmare, Guvernul are pârghii suficiente la dispoziție ca să rezolve problemele. Dacă nu o să o rezolve probabil justiția pentru că acest act este neconstituțional, este și un act care are caracter de act administrativ nelegal, deci din punctul meu de vedere anulabil și într-o instanță de drept comun", a spus Predoiu.
Potrivit acestuia, ordonanța de modificare a codurilor penale "nu are temei juridic", ea producând ''daune imense reputației României".
"Această ordonanță nu va sta în picioare pentru că nu are cum, nu are temei juridic. Întrebarea este până se prăbușește produce sau nu daune justiției. Deja a produs daune imense reputației României, a produs daune imense dacă vreți la nivelul de opinie publică, la nivelul coeziunii societății", a mai spus parlamentarul liberal.
Sursa: agerpres.ro