"La instalarea stării de urgenţă am stabilit pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor un obiectiv dificil: zero unităţi contaminate în masă, cât mai puţini deţinuţi şi personal ANP contaminat. Mijloacele: strategie, planuri de acţiune şi măsuri operative discutate din timp cu întreaga echipă de conducere a ANP şi MJ. Rezultatul, după două luni de stare de urgenţă: zero unităţi contaminate în masă, zero deţinuti contaminaţi (din efectiv aproximativ de 20.500), 22 angajaţi (din efectiv aproximativ de 12.000)", a precizat Cătălin Predoiu, într-un comunicat al Ministerului Justiției.
"Felicit conducerea ANP şi îi mulţumesc. Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la acest rezultat prin comportamentul din teren: angajaţii ANP, sindicate, deţinuţi. Consider un exemplu de profesionalism şi civism modul în care ANP a parcurs această etapă. În continuare, cer acelaşi profesionalism şi dedicaţie, cu atât mai mult cu cât provocările nu au dispărut. Am încredere şi vom colabora în continuare în aceiaşi parametri", a spus Cătălin Predoiu.