În schimb, în luna august se va înregistra o zi liberă legală și o „punte” pentru bugetari, ceea ce va oferi numeroșilor români o nouă oportunitate de a avea o scurtă perioadă de odihnă.
Este vorba de ziua de 15 august, când este marcată Adormirea Maicii Domnului. Pentru că se întâmplăîntr-o zi de marți, pentru bugetari s-a stabilit ca și ziua de luni, 14 august, să fie liberă, astfel că angajații la stat au parte de o minivacnță de 4 zile.
Încă de anul trecut Guvernul a decis ca 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie zile libere pentru angajații din sectorul public, deoarece cad între sărbători legale și zile de weekend.
În total, în anul 2023, există 15 zile libere legale, dintre care trei cad în weekend și 12 în timpul săptămânii. Acestea se adaugă celor trei zile libere pentru bugetari în 2023, respectiv 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august.
Câte zile libere legale mai sunt până la sfârșitul anului:
14 august – luni – doar pentru bugetari
15 august – marți – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
1 decembrie – vineri – Ziua Națională a României
25 decembrie – luni – Crăciunul
26 decembrie – marți – Crăciunul