Cum se face piftia de curcan
Cumperi o sira de curcan, 2 aripi si 2 tartite. Daca nu faci ciorba de potroace, poti folosi si maruntaiele de la curcanul de Craciun si ce ai mai scos de la el. Nu uita sa cureti banutul de grasime, de la tartite (necuratat, amaraste mancarea). Poti sa si parlesti usor, la flacara aragazului, aripile si tartitele.
Oparesti toata carnea intr-o oala cu apa clocotita, o speli sub jet de apa rece si o lasi la scurs.
Pui carnea la fiert in oala de presiune, la foc potrivit, pentru 2 ore, de cand incepe oala sa fluiere. Inainte de a inchide oala de presiune, pui 1 morcov, 1 pastarnac, 1 patrunjel, sare dupa gust si completezi cu apa rece pana la 3/4 din oala.
De ce NU ţi se încheagă piftia. Toate gospodinele fac această greşeală banală
Opresti focul si lasi oala sa se raceasca o jumatate de ora, apoi o depresurizezi. Scoti carnea si o aduni de pe oase, apoi o pui in castronase, impreuna cu jumatati de ou fiert tare, 1-2 rondele din morcovul fiert, o frunza de patrunjel verde (pentru fatuiala).
Castronasele cu piftie le lasi sa se inchege la temperatura camerei, apoi le poti pune in frigider sau le scoti la rece, in balcon. Daca pui piftia neinchegata, direct la rece, ingheata zeama.
Cât de sănătoasă este piftia?
Piftia poate fi preparatul ideal pentru rezolvarea problemelor articulare și a osteoporozei, conform celor spuse de medicul nutriționist Mihaela Bilic.
”Piftia este produsul hipocaloric al sărbătorilor, cel mai dietetic preparat făcut din porc… sau din curcan”, spune cunoscutul medic.
„Nici grăsime nu prea avem în piftie, iar puțina care există se ridică la suprafață (ca la ciorbă) și poate fi îndepărtată după ce se încheagă/întărește. Prin urmare, piftia are sub 3% grăsime, aproape 5% proteine (și mult colagen) totul cu numai 30cal/100g”, mai spune Bilic.
Suplimentar se potrivește și în dietele proteice, pentru că nu conține glucide, iar faptul că e fiert îl face ușor de digerat. Zeama întărită sub formă de gelatină e bogată în colagen și concentrată în calciu cu bioeficiență maximă, deci piftia poate deveni preparatul ideal pentru osteoporoză și probleme articulare. Mai ales dacă alegem varianta mai light, de curcan.