De regulă, pentru cicatrizarea rănilor, apelăm la crema de gălbene care, după câteva aplicări, rezolvă problema. Am învățat acest lucru de la bunici care o foloseau cu regularitate și care nu obișnuiau să-i conteste calitățile. În spatele acestei reacții eficiente, pare că stă o combinație interesantă de elemente din extractul de gălbenele, care ajută la regenerarea celulară a pielii. În ciuda acestui fapt, există voci care obiectează, atunci când vine vorba despre efectele cremei de gălbenele, insistând asupra ideii de moderație, întrucât aceasta poate produce și reacții adverse.
Tocmai de aceea, atunci când achiziționezi un astfel de produs, asigură-te că este dintr-o sursă sigură și că nu conține ingrediente care ar putea crea probleme.
Crema de gălbenele, un bun hidratant
Având o textură grasă, crema de gălbenele este un excelent hidratant, fiind recomandată persoanelor care au pielea uscată. Nu întâmplător, în sezonul rece, tot mai multe persoane apelează la crema de gălbene pentru calmarea uscăciunii mâinilor și a buzelor. Un balsam pe bază de extract de gălbene ar trebui să fie de nelipsit din geantă – îl poți aplica înainte de folosirea rujului, pentru a te asigura că ai parte de cea mai bună protecție, scrie libertateapentrufemei.ro.
O soluție anticoșuri?
Dacă apariția coșurilor îți dă bătăi de cap, în anumite perioade ale lunii, poți folosi crema de gălbenele. În ciuda consistenței grase, aceasta are afect antibacterian, antiseptic și cicatrizant, prin urmare, problema ta ar trebui să dispară repede. De asemenea, crema de gălbenele – sau uleiul de gălbenele – poate fi eficient atunci când te confrunți cu o iritație minoră sau ai o piele sensibilă, predispusă constant la apariția iritațiilor. Aplică o cantitate mică de produs și lasă să pătrundă în piele.