Expertize, citaţii sau filaje sunt doar câteva dintre probele necesare în anchete, pentru care statul plăteşte sute de mii de euro, arată Realitatea TV.
Cel mai scump caz dintre dosarele celebre este Gala Bute, cu Elena Udrea în rolul principal. Procurorii au cheltuit 80.000 de lei pentru adunarea probelor. Dacă va pierde procesul, lui Udrea îi revin însă doar 10.000 de lei de pe nota de plată, iar restul se împarte la ceilalţi inculpaţi. Suma aceasta ar reprezenta însă doar 2,5 la sută din valoarea genţii de firmă despre care procurorii spun că a cumpărat-o din mită.
"Mi s-a dat expertiza, am plătit cu 2.000 de lei în plus taxe, dar nu le mai cer statului român", declara Victor Ponta, la ieșirea din sediul DNA, făcând referire la prejudiciul din dosarul Rovinari-Turceni în care este acuzat de fapte de corupție.
În ancheta privind Dosarul Turceni -Rovinari, al premierului Victor Ponta s-au investit 20.000 de lei. Valoarea cheltuielilor ar reprezenta un sfert din maşina sport pe care ar fi primit-o ilegal, potrivit anchetatorilor, de la casa de avocatură a prietenului său Dan Şova.
"Nu e o mașină de jucărie. Jucărie pentru băieții mari? Da, exact, pentru băieții mari care cheltuie mai mulți bani pe jucării", își descria Victor Ponta mașina sport în emisiunea Promotor.
Edilul suspendat de la sectorul 5 care este judecat pentru coruptie a ridicat cheltuielile la suma de 14.000 de lei. Marian Vanghelie este judecat pentru o mită de 90 de milioane de euro.
Ancheta fostului consilier al lui Klaus Iohannis, George Scutaru, a costat ceva mai puţin, doar 10.000 de lei.
Cheltuielile de la parchet se vor aduna cu cele din instanţă, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii vor achita nota de plată. În caz contrar, sarcina revine statului.