Femeia susține că nu se consideră ca având probleme psihice și că este îndrăgostită de clădire de la 9 ani. Ba face chiar şi sex cu gara. Ce-i drept, doar imaginar, scrie The Mirror.
În fiecare zi, în drum spre casă, Carol petrece câte 45 de minute cu “soțul”, De menționat că nunta a avut loc în 2015, dar abia acum doamna s-a decis să spună lumii întregi. Unul dintre cele mai frumoase momente din viața sa, spune americanca, a fost în 2016, când ea și gara au marcat un an de la căsătorie.
Carol se declară persoană atrasă de obiecte neînsuflețite. “Eu discut cu gara, mă salut, atunci când nu mă vede nimeni. Am un loc preferat, pe care îl și sărut uneori”, povestește femeia.
Santa Fe nu este singura din lume, care s-a măritat cu obiecte. Anterior, una dintre conaționalele ei s-a căsătorit cu o roată de la carusel, iar alta – cu o șosea.