Sensibilitatea sânilor, umflarea şi durerea acestora, de altfel specifice şi în cazul sindromului premenstrual, pot fi semne ale unei sarcini. În primul trimestru al sarcinii poţi resimţi o senzaţie de presiune şi greutate a sânilor, iar zona care înconjoară sfârcurile (areolă) se poate închide la culoare.
De asemenea, poate apărea o dungă fină de culoare mai închisă decât nuanţa pielii, ce se întinde de la buric până în zona inghinală. Această poartă denumirea de linea negra şi apare frecvent la femeile însărcinate.
Greţurile matinale şi ameţelile pot fi, de asemenea, indicii că eşti însărcinată. Gravidele experimentează astfel de stări mai ales din săptămâna a doua şi până a opta de sarcina. Aceste simptome sunt cauzate, potrivit specialiştilor, de modificarea nivelurilor de estrogen din corp, notează adevarul.ro.
Pe de altă parte, pofta inexplicabilă de un aliment care în mod normal nu ţi-ar fi plăcut poat fi un alt semnal că aştepţi un bebe.
Oboseala şi lipsa de energie sunt alte simptome ale sarcinii şi au loc că urmare a excesului de progesteron, hormon ale cărui niveluri se reglează din al doilea trimestru de sarcina. Tot progesteronul este de vină pentru apariţia balonării şi a gazelor intestinale, alte indicii ale sarcinii.
Începând cu a şasea săptămâna de sarcina, poate apărea senzaţia urgenţa de a urină, iar acest lucru se întâmplă din cauza hormonului gonadotropină corionica (hcG), care creşte fluxul sanguin în zona pelviană şi creşte astfel nevoia de urinare. În ultima perioada de sarcină, nevoia freventă de a urina este cauzată de presiunea pe care fătul o exercită asupra vezicii urinare.
În primele luni de sarcina, multe femei se confruntă cu melasma, adică o afecţiune a pielii care constă în apariţia unor pete de culoare închisă, în special pe frunte, la baza nasului, deasupra buzei superioare sau pe pomeţi. Această problema este mai frecventă în rândul femeilor care au deja pielea mai închisă la culoare sau în cazul în care există un istoric familial de melasma.
Nu în cele din urmă, stresul şi schimbările bruşte de dispoziţie, pot indica o sarcina în stadii incipiente. Exploziile hormonale din prima parte a sarcinii pot determina apariţia anxietăţii, a depresiei şi chiar a crizelor de plâns.