Scriitorii Florin Iaru şi Ioana Nicolaie, criticii literari Daniel Cristea-Enache şi Alex. Ştefănescu, dar şi reprezentanţi ai unor edituri româneşti au precizat, pentru Mediafax, ce cărţi ar recomanda să fie citite în vacanţa de Crăciun. Oferta editorială este una diversă, pasionaţii de literatură având o gamă variată de titluri din care să se inspire, dacă vor să acorde timp şi lecturii, în această perioadă.
Astfel, poetul Florin Iaru recomandă pentru vacanţa de Crăciun "1001 şi una de nopţi", "Gottland", de Mariusz Szczygieł, desemnată cartea europeană a anului 2009, şi "Scriitor în comunism - nişte amintiri", de Ştefan Agopian.
La rândul său poeta Ioana Nicolaie are pentru cititori trei recomandări pentru vacanţa de Crăciun, având câte o propunere atât pentru cei cărora le place proza, cât şi pentru pasionaţii de poezie. Astfel, Ioana Nicolaie le recomandă românilor să citească volumele "Cui i-e frică de computer? Juniorii", o antologie în care au scris mai mulţi copii care au câştigat un concurs naţional, "Sfârşit de sezon", de Marius Chivu, o carte foarte interesantă, cu poveşti neconvenţíonale, dar să nu uite nici de poezie în această vacanţă, o idee în acest sens fiind volumul "Cum continuă povestea", de Ioana Pârvulescu.
Criticul literar Daniel Cristea-Enache le recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun cartea "Marea petrecere", de Petre Barbu, "fiindcă nu e nimic mai intens-omenesc decât dragostea pentru cei apropiaţi şi durerea de a asista la boala şi moartea lor" şi "numai un romancier de vârf poate scrie o carte cu un asemenea subiect". De asemenea, criticul literar recomandă şi "111 cele mai frumoase poezii", de Ştefan Aug. Doinaş, "pentru că despre Doinaş nu s-a vorbit în ultimii ani decât negativ sau deloc, de parcă s-ar fi uitat ce poet a fost şi va rămâne el, într-o literatură cu atâtea valori lirice". Totodată, în vacanţa de Crăciun, mai poate fi citit, potrivit criticului literar, volumul "Scrisori către Mihai", de Răzvan Petrescu, "deoarece vedem aici pre-literatura unuia dintre cei mai originali scriitori români de azi: o serie de scrisori trimise din România ceauşistă unui prieten drag fugit în Occident".
Mai multe pe Mediafax.