Potrivit autorităților, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracţională a trei persoane, din care una recidivistă, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.
"Persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Baia Mare, în timp ce ar fi comercializat peste 1 kilogram de canabis, cu suma de 28.100 de lei. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a reţinut în sarcina uneia dintre persoane că în mai multe rânduri, pe parcursul lunii iunie 2024, ar fi procurat, deţinut şi vândut diverse cantităţi de canabis către consumatori din judeţul Satu Mare. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite aproximativ 700 de grame de canabis, precum şi alte mijloace de probă", precizează IPJ Satu Mare.
Cele trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a două dintre acestea, conform propunerii formulate de către procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.