Vineri, 29 iulie, la ora 19.50, pe D.N. 19, între localitatea bihoreană Biharia și municipiul Oradea, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat în trafic, un bărbat de 30 de ani, din comuna Bârsana, județul Maramureș, în timp ce conducea o autoutilitară.
În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit în bena autoutilitarei, ascune sub o prelată, 191.780 de țigarete (9.589 de pachete de țigarete), netimbrate legal, de diferite mărci, provenite din contrabandă.
Țigaretele netimbrate legal au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara folosită pentru transportul acestora a fost sechestrată.
În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice l-au reținut pe bărbatul de 30 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în varianta asimilată.
Oamenii legii continuă cercetările în cauză, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.