Candidatul propus pentru funcția de comisar european din partea României va fi audiat mai întâi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, a declarat luni președintele PNL, Ludovic Orban, punctând că liberalii respectă legea și au mai multe posibile propuneri pentru acest post, anunță Agerpres.
”Deocamdată nu suntem în situaţia de a formula o astfel de propunere, dar ce pot să vă garantez este că PNL are nu una, nu două, nu trei, are foarte multe posibile propuneri de comisar european care să facă cinste României, care să fie probă de integritate şi profesionalism şi care să treacă prin Parlamentul European fără nicio problemă. Când vom fi puşi în situaţia de a propune un comisar european, vom prezenta candidatul pe care îl vom propune”, a precizat Orban, după şedinţa conducerii PNL.
Potrivit unor surse liberale, citate de mass-media, în cărți ar fi europarlamentarii Siegfried Mureșan, Adina Vălean, dar și Emil Hurezeanu sau Leonard Orban, care a fost primul comisar european (pentru multilingvism) al țării noastre după aderarea la UE.
Și PSD spunea în urmă cu aproape trei săptămâni, că are foarte multe variante pentru postul de comisar.
Pe 26 septembrie, după ce Rovana Plumb a pierdut cursa pentru Comisia Europeană, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a lansat un număr-record de rezerve pesediste pentru poziția de comisar european: „PSD nu are o variantă, are 10 variante de rezervă".
Orban a mai declarat, luni, că persoana pe care o va propune PNL va fi audiată mai întâi în Parlamentul României, pentru că așa prevede legea.
”Cu siguranţă noi respectăm legea, aici este vorba de prevederi legale care spun foarte clar că în cazul unei propuneri de comisar este necesară o audiere în comisiile parlamentare de specialitate. Aici este vorba de lege. Viorica Dăncilă nu a respectat legea. Precedentul pesedist, la vremea respectivă, în 2014, e adevărat întâi a trimis cele două propuneri, dar după ce s-a optat pentru una dintre propuneri, propunerea respectivă a fost audiată în comisiile de specialitate ale Parlamentului”, a oferit garanții Ludovic Orban.
La 10 octombrie, preşedintele aleas al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut urgentarea procedurilor pentru completarea echipei sale de comisari. Cererea lui von der Leyen venea după ce comisarii europeni propuşi de România, Ungaria şi Franţa nu au trecut de comisiile Parlamentului European.
„Ne aflăm într-un proces parlamentar democratic şi transparent. Am propus 26 de candidaţi, dintre care 23 au fost acceptaţi. Trei candidaţi nu au obţinut un sprijin majoritar din diverse motive. Prin urmare, nominalizările din partea Ungariei, României şi Franţei sunt în continuare deschise”, a spus atunci von der Leyen.
În aceeași zi, și după ce a căzut guvernul Dăncilă prin moțiune de cenzură, președintele Klaus Iohannis a anunțat că țara noastră ar trebui să facă în cel mai scurt timp „o nominalizare de comisar european care să respecte standardele de profesionalism și credibilitate cerute de partenerii noștri din Uniunea Europeană”.
Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar urma să ceară României nominalizarea unui candidat – femeie pentru postul de comisar, pentru a păstra echilibrul de gen în viitorul executiv comunitar. De asemenea, președintele ales al Comisiei dorește mai multe propuneri din partea celor trei state care nu au încă un comisar desemnat.